După bănci, imobiliare şi industria auto, a venit şi rândul Bisericii să dea piept cu criza. Biserica - atât cea ortodoxă, cât şi cea catolică - nu a avut niciodată o bună gestiune administrativă. În ultimele patru decenii, Vaticanul a avut deficite bugetare timp de 23 de ani, din 1970 pånă în 1992, apoi, cu intermitenţe, a alternat anii de stabilitate cu alţii de pierderi. „Bănuţul lui Petru“, donaţii ale credincioşilor catolici direct către Papă, ar

După bănci, imobiliare şi industria auto, a venit şi rândul Bisericii să dea piept cu criza.

Biserica - atât cea ortodoxă, cât şi cea catolică - nu a avut niciodată o bună gestiune administrativă. În ultimele patru decenii, Vaticanul a avut deficite bugetare timp de 23 de ani, din 1970 pånă în 1992, apoi, cu intermitenţe, a alternat anii de stabilitate cu alţii de pierderi. „Bănuţul lui Petru“, donaţii ale credincioşilor catolici direct către Papă, ar putea adånci şi mai mult deficitul Vaticanului în acest an, din cauza crizei.

Biserica a ignorat faptul că trebuie, totuşi, să îi dea şi Cezarului bănuţul care i se cuvine. Cu active substanţiale, însă foarte puţin lichide (precum terenurile şi obiectele de artă), bisericile depind, pentru a-şi finanţa cheltuielile curente, atåt de finanţări publice (printre excepţiile notabile fiind situaţia din Statele Unite, unde veniturile diverselor instituţii religioase provin aproape exclusiv din surse private), cåt şi de generozitatea enoriaşilor.

Prima sursă de bani e una stabilă, însă nu suficientă; în plus, ea depinde de conjuncturi pe care guvernele nu le pot controla decåt parţial. A doua - donaţiile credincioşilor - poate face ca, în contextul unei profunde crize economice, Biserica să fie obligată să strångă cureaua pånă la autosufocare. Generozitatea nu face casă bună cu foamea.

În cazul unei crize economice grave şi de durată, Biserica nu ar