de Răzvan Prepeliţă
Nu e despre Rădoi. Nu e despre cărăuşi sau pianişti. Nu e despre banii de la Al-Hilal ori despre misterul sosirii telegramelor de convocare în deşertul arab. Nu e despre Inter sau alte echipe la care ar fi meritat să joace unul dintre cei mai buni jucători din istoria modernă a fotbalului românesc. Nici măcar, nu e despre accidentările sale cunoscute de suporteri mai bine, decît propriile suferinţe. Nu e despre mîinile larg deschise ale căpitanului, ce fac ca ieşirile la offside ale coechipierilor să se unească într-un singur trup. E despre altceva. E despre un coleg de al său.
Aruncată pe o bancă din vestiar, e doar o bucată de material textil. Odată încolăcită, pe braţul anumitor jucători, capătă suflet. Pe tunelul spre gazon, camerele se opresc prima dată la cel care o poartă. Panglica elastică, cu însemnul ”C”, e ca un semn de circulaţie ce indică sensul unic, al stării de spirit. ”Curaj, căpitane!”, vin şoaptele de pe buze şi meciul poate începe.
Timp de peste 5 ani, Rădoi a tras cu grijă peste tricoul roş albastru, cel mai longeviv coleg al său: banderola de căpitan. Spre deosebire de numere, ea nu va putea fi retrasă niciodată. Impresia, că în cazul lui s-ar putea face o astfel de excepţie, e cea mai frumoasă amintire lăsată suporterilor.
de Răzvan Prepeliţă
Nu e despre Rădoi. Nu e despre cărăuşi sau pianişti. Nu e despre banii de la Al-Hilal ori despre misterul sosirii telegramelor de convocare în deşertul arab. Nu e despre Inter sau alte echipe la care ar fi meritat să joace unul dintre cei mai buni jucători din istoria modernă a fotbalului românesc. Nici măcar, nu e despre accidentările sale cunoscute de suporteri mai bine, decît propriile suferinţe. Nu e despre mîinile larg deschise ale căpitanului, ce fac ca ieşirile la offside ale coechipierilor să se unească într-un singur trup. E despre altceva. E despr
