Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biletele la CFR ar trebui sa fie de trei ori mai scumpe pentru a scapa de subventii

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 14 ianuarie 2009 ·

Societatea CFR Calatori are nevoie in 2009 de circa un miliard de euro subventie de la bugetul de stat (4,1 miliarde de lei) pentru a acoperi diferenta dintre costuri si venituri, subventia estimata pentru 2009 fiind aproape dubla fata de 2008 cand s-a ridicat la 620 mil. euro (2,3 miliarde de lei), potrivit informatiilor publicate in Monitorul Oficial.

CFR Calatori estimeaza pentru 2009 o crestere a costurilor de 60%, pana la 3,3 miliarde de euro (5,4 miliarde de lei). Pentru 2010 si 2011 necesarul subventiei se ridica tot la peste un miliard de euro, potrivit aceleasi surse.

CFR Calatori primeste astfel cea mai mare subventie din partea statului, iar veniturile sale ar trebui sa fie cel putin de trei ori mai mari pentru a-si acoperi costurile. Astfel, desi compania a majorat pretul biletelor de mai multe ori in ultimii ani, in general cu pana in 10%, veniturile nu reusesc sa acopere cheltuielile.

Practic, pentru a se atinge acest echilibru pretul unui bilet ar trebui sa fie triplu, adica de la circa 70 de lei, cat costa un bilet la rapid de la Bucuresti la Suceava, la peste 200 de lei.

"Activitatea de transport de calatori e in general sustinuta de stat, nu numai in Romania, dar si in celelalte state. Este un serviciu public, deci va fi sustinut in continuare de stat, dar acest ajutor trebuie insotit de un plan de restructurare din partea companiei", a spus Liviu Voinea, directorul de cercetare al Grupului de Economie Aplicata.

CFR Calatori se angajeaza sa asigure servicii minime de confort pentru calatori, care includ o viteza medie de 35 km/h pentru personal, 45 de kilometri la ora pentru accelerat, 55 de kilometri la ora pentru rapid si 65 de kilometri la ora pentru Intercity.

Totodata, potrivit datelor facute publice in Monitorul Oficial de catre companie, pasagerii de al Intercity au dreptul sa fie serviti la cerere cu produs

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul afirmă că a lovit aproximativ o sută de lansatoare de rachete ale Hezbollah, în Liban

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a continuat, joi seară, să atace locaţii ale Hezbollah din Liban, afirmând că a lovit aproximativ o sută de lansatoare de rachete, scrie CNN. Pe lângă lansatoarele de rachete, Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au arătat, într-o d

Accident între un autobuz și un microbuz, pe un drum din Gorj. Opt persoane au ajuns la spital

Ziare.com acum 54 minute
Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, opt persoane fiind transportate la spital, anunţă Centrul Infotrafic. Circulaţia pe DN 67D este oprită complet. Potrivit Centrului Infot

Video Un candidat susţinut de Trump, autor al unor mesaje controversate pe un site pentru adulţi, anunță că rămâne în cursă

Adevarul acum 42 minute
Un candidat republican la funcția de guvernator în Carolina de Nord anunță că nu se va retrage din cursă, după dezvăluirea în presă a unor mesaje controversate, despre nazism sau sclavie, publicate pe un site pornografic în anii 2010.

Incendiile de vegetaţie scapă de sub control în Peru, distrugând recolte şi situri arheologice - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Peru se străduie să facă un plan pentru a lupta cu incendiile de vegetaţie care au scăpat de sub control în ţară, distrugând recolte, provocând daune comorilor arheologice şi lăsând mai multe regiuni în stare de dezastru, potrivit R

Bursele europene au închis joi în creştere puternică, după ce Rezerva Federală a SUA a tăiat dobânzile, iar Banca Angliei le-a menţinut

News.ro acum 2 ore
Bursele europene au închis joi în creştere puternică, în condiţiile în care investitorii au analizat decizia Băncii Angliei de a menţine ratele dobânzilor constante, care a urmat reducerii din ziua anterioară a dobânzii de referinţă a Rezervei Feder

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 8 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Liga Campionilor: FC Barcelona, învinsă de Monaco / Atletico, victorie cu gol în minutul 90

News.ro acum 8 ore
Formaţia FC Barcelona a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa AS Monaco, în prima etapă a tabloului principal a Ligii Campionilor. Tot joi, Atletico Madrid a învins Leipzig cu 2-1 datorită unui gol marcat în minutul 90.

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 10 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Ramzan Kadîrov se plânge că Elon Musk i-a dezactivat vehiculul Tesla Cybertruck: „Nu este frumos din partea lui”

Libertatea acum 5 ore
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat, joi, pe Elon Musk, patronul miliardar al producătorului auto Tesla, că a dezactivat de la distanţă un vehicul electric Tesla Cybertruck pe care susţine că l-a primit cadou de la el în luna august, relatează A

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum 5 ore
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

vin.

8°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°