Mesajul a fost trimis. Multumesc!

23 de ani de puscarie pentru "violatorul din lift"

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 14 ianuarie 2009 ·

Fostul "elev model" de la Grupul Scolar "CD Nenitescu"- agresor sexual - a fost condamnat, ieri, la o pedeapsa fara precedent in analele justitiei brailene: 23 de ani de inchisoare pentru viol si tilharie in forma continuata. In varsta de 21 de ani, George Movileanu plateste, astfel, scump, pentru 5 infractiuni de viol si 7 de talharie, dar si pentru port ilegal de cutit, fiind obligat, prin aceeasi sentinta judecatoreasca, la plata unor despagubiri de 600 de milioane de lei vechi, catre fetele pe care le-a atacat. Hotararea va fi comunicata violatorului in serie in penitenciar, pentru ca nu a fost prezent in sala de judecata. El va avea la dispozitie zece zile ca sa declare apel. Surse judiciare ne-au precizat ca, daca pedepsele i-ar fi fost insumate, ca in sistemul juridic anglo-saxon, Movileanu ar fi primit o sentinta de 100 de ani de inchisoare. Chiar si asa, el a primit cat pentru un omor calificat.

Despre George Movileanu se stia ca a fost ales sef in clasa a XII-a la "CD Nenitescu" si vicepresedinte in Consiliul consultativ al elevilor. Provenea, insa, dintr-o familie dezmembrata (mama era plecata la munca in Italia) si a ramas repetent in gimnaziu. Din toamna lui 2004 si pana in primavara lui 2008, respectivul a atacat zece minore din Braila si Galati, unele de numai 11-12 ani, pe care le inghesuia in lift si, sub amenintarea cutitului ori folosind un spray lacrimogen, le obliga sa-l satisfaca oral sau pur si simplu le jefuia. Nu e de mirare ca-si facuse un obicei straniu - ataca numai in prima zi a saptaminii - si ca reusise sa bage groaza in pustoaicele de 13-14 ani, care ieseau de la ore seara, cand se intuneca bine. La inceput, obsedatul sexual "facea naveta" la Galati, la niste unchi, acostand apoi minore in lift, insa ulterior a inceput sa atace victime din Braila. O armata de politisti se afla pe urmele lui, asteptandu-l. Movileanu a fost ca

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 2 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 2 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

DECIZIE în cazul avocatului care a lovit un jandarm în timpul protestului din Piața Victoriei. Dosarul a fost înaintat Curții de Apel București

Gandul acum 28 minute
Mircea Popa, avocatul care a lovit un jandarm în timpul protestului din Piața Victoriei, duminică seara, este cercetat penal pentru ultraj. Luni s-a luat măsura reținerii lui, potrivit anunțului făcut de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureșt

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum o ora
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Trafic restricţionat pe DN 1, în judeţul Braşov, după ce vehiculele dintr-un convoi militar au atins partea superioară a unui pod / Nu sunt victime / Aglomeraţie şi în alte zone ale DN 1

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este restricţionat, luni după-amiază, pe DN 1, la Timişu de Sus, în judeţul Braşov, după ce vehiculele dintr-un convoi militar au lovit un pod. Nu sunt victime, dar circulaţia se desf

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 5 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°