Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iordache, înapoi la „puşcăria“ din Ştefan cel Mare

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 14 ianuarie 2009 ·

Ilie Iordache s-a întors la Dinamo, gruparea gorjeană refuzând să achite „câinilor roşii“ cei 500.000 de euro pentru transferul său. Achiziţionat definitiv de Pandurii Târgu Jiu, în urmă cu şase luni, de la Dinamo Bucureşti, în schimbul a 500.000 de euro, mijlocaşul Ilie Iordache (foto) va reveni sub comanda lui Mircea Rednic, cele două cluburi semnând deja un acord în acest sens. Gruparea gorjeană nu achitase nici un ban în contul transferului lui Iordache, însă s-a obligat să vireze grupării bucureştene 100.000 de euro pentru cele şase luni petrecute de jucător la Târgu Jiu. „Am semnat un acord prin care Ilie Iordache revine la Dinamo în aceleaşi condiţii pe care le negociase în vară cu ei. El semnase cu Dinamo un contract înregistrat la LPF şi este bine pentru el în privinţa salariului. Plus că Dinamo este o echipă care luptă pentru cupele europene, iar noi pentru locurile şase - zece. Ne-am obligat să achităm 100.000 de euro pentru perioada petrecută de Iordache la Pandurii“, a declarat preşedintele Marin Condescu. Fotbalistul se vede nevoit să se întoarcă la Dinamo, deşi în vară s-a despărţit în termeni nu tocmai amiabili de echipa lui Mircea Rednic, afirmând că la Dinamo este «puşcărie». Clubul din Târgu Jiu economiseşte astfel 470.000 de euro, dacă ţinem cont şi de cei 70.000 de euro cât era contractul lui Iordache, cel mai mare de la Pandurii. Jucătorul va beneficia la Dinamo de un salariu şi mai mare, având şi posibilitatea altui transfer, dacă Rednic nu va avea nevoie de serviciile lui. Impresarul fotbalistului, Florin Manea, susţine că mai multe echipe sunt interesate de achiziţionarea lui Ilie Iordache, printre care şi Universitatea Craiova, grupare la care acesta a mai evoluat în sezonul 2004-2005. Există soluţii de înlocuire Consultat, antrenorul Sorin Cîrţu şi-a dat girul pentru ca Pandurii să renunţe la Ilie Iordache, mai ales că fotbalistul intrase

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cei trei noi judecători la Curtea Constituţională au depus jurământul la Palatul Cotroceni / Cum este ales preşedintele CCR

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cei trei noi judecători numiţi la Curtea Constituţională – Dacian Cosmin Dragoş, Csaba Asztalos şi Mihai Busuioc – au depus duminică jurământul în faţa preşedintelui Nicuşor Dan şi a preşedinţilor ce

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Gaza: Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiu

News.ro acum 4 ore
Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apărării civile locale, relatează AFP. O sursă palestin

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum 53 minute
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

21°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°