Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moartea tragica a doi muzicieni

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 14 ianuarie 2009 ·

Marius şi Carolina Caia erau căsătoriţi de cinci ani. Locuiau într-un apartament închiriat din cartierul Tractorul şi munceau împreună la Opera Braşov. Absolvenţi de Conservator, ea cânta la harpă, iar el la contrabas în orchestra Operei din Braşov.

Vecinii spun că erau nişte tineri li-niştiţi, cu bun simţ şi foarte mulţi prieteni. Luni seara, însă, au auzit că se certau „la cuţite”.

Stăteau unul în braţele celuilalt

„Erau tineri liniştiţi, veneau de Crăciun cu colindul pe la vecini, ne dădeau bilete la teatru. Aseară însă a fost o ceartă între ei. Nu am auzit ce-şi ziceau, însă s-au certat tare”, ne spune Vasile Ciocan, vecinul de la etajul 8. Marţi dimineaţă, în jurul orelor 8.00, cei doi, îmbrăcaţi încă în pijamale, au fost văzuţi aruncându-se de la etajul 6 al blocului în care locuiau, de pe strada 1 Decembrie 1918.

„Când am venit azi dimineaţă de la alimentară i-am văzut. Am dat colţul şi ei doi erau îmbrăţişaţi. Unul din cei doi îl ţinea pe celălalt de păr. Au căzut şi s-au prăpădit”, ne spune unicul martor la acest eveniment tragic. „L-am văzut pe bărbat şi apoi pe femeie. Erau acolo sus, pe marginea balustradei. I-am văzut cum au căzut. Aşa ceva nu am mai văzut în viaţa mea. Şi acum tremur şi nu pot să îmi revin, cu toate că au trecut mai bine de 30 de minute de când s-a întâmplat”, a adăugat acesta.

„M-a sunat soţul şi mi-a spus: «Mariana, ieşi pe balcon, că sunt doi căzuţi în faţa blocului». Când am ieşit, mi-am dat seama că sunt tinerii de la etajul 6”, ne spune o altă vecină.

Colegul lor de apartament era în casă, dar spune că nu a auzit nimic .În faţa blocului s-au adunat criminalişti şi medici legişti. La impactul cu asfaltul, cei doi au decedat pe loc, astfel că oamenii legii nu au mai putut decât să constate decesul şi să acopere cadavrele.

Primii care au ajuns la faţa locului au fost medicii de la Ambulanţ

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°