Compania Coca-Cola va pastra doar patru din cele peste 20 de agentii cu care colaboreaza pentru promovarea la nivel european a produsului ce da numele companiei, informeaza cotidianul britanic The Guardian. Decizia face parte dintr-o strategie de eficientizare a campaniilor de marketing si va fi implementata incepand cu luna aceasta. Masura s-ar putea reflecta si pe piata din Romania.
Oficialii de la Bucuresti ai companiei au afirmat pentru HotNews.ro ca "in Romania, la fel ca in Europa, vom continua sa imbunatatim modelul de cooperare cu agentiile de publicitate pentru a obtine cele mai inovatoare si eficiente campanii pentru brandurile noastre globale. Aceasta ar putea insemna ca vom colabora cu mai putine agentii. Totodata vom stimula o colaborare mai intensa intre agentiile de publicitate pentru a eficientiza comunicarea integrata de marketing".
Principalele agentii cu care compania Coca Cola lucreaza in Romania sunt McCann Erickson, Ogilvy&Mather si Lowe&Partners.
Cele patru agentii de publicitate care vor continua sa promoveze brandul Coca-Cola la nivel european sunt, potrivit The Guardian, Wieden & Kennedy Amsterdam, Mother London, McCann Erickson Spain si Senior Rushmore Madrid. Odata pusa in aplicare, noua strategie a companiei va functiona sub numele Coke Red European Agency Network, noteaza publicatia britanica.
Potrivit unei surse din interiorul companiei, citata de publicatia britanica, prin reducerea semnificativa a numarului de agentii colaboratoare, Coca-Cola spera sa obtina "mai multa gandire creativa" si o promovare mai eficienta a produselor la nivelul Europei. Prin decizia mentionata, compania urmareste si o reducere a onorariilor platite pentru promovarea sa. Conform Nielsen Media Research, cheltuielile companiei pentru promovarea brand-ului "rosu" depasesc, in prezent, 100 de milioane de lire sterline