De cand au reluat pregatirile si pana la meciul cu Dinamo Bucuresti, din deplasare, joc programat sambata, voleibalistele de la Penicilina au la dispozitie mai putin de doua saptamani pentru antrenamente. De un cantonament in toata regula nu putea fi vorba, insa la mijlocul acestei perioade a fost programata totusi o actiune de trei zile la munte.
Penicilina a mers la Piatra Neamt, dar nu pentru a pune accentul pe pregatirea fizica, ci pentru o sesiune de antrenamente comune cu Unic Piatra Neamt. "Nu ne mai intalnim cu Unic in returul Diviziei A1, asa ca ne prinde bine sa ne pregatim cateva zile impreuna. Doar in Cupa Romaniei ne-am putea confrunta, dar sper totusi sa dam peste alta adversara", ne spunea antrenorul principal Dan Banu inainte de plecarea la Piatra Neamt. In cele trei zile petrecute acolo, fiecare meci s-a jucat cu tema, existand cazuri cand de aceeasi parte a fileului evoluau trei jucatoare de la Penicilina si trei de la Unic.
"A fost o actiune reusita, chiar daca antrenamentele s-au desfasurat in sala Scolii Sportive pentru ca in Sala Ceahlaul era cumplit de frig. Fetele s-au miscat binisor, dar inca nu suntem multumiti. Inca n-au ajuns la ritmul pe care-l aveau la sfarsitul anului trecut. Este foarte greu sa revii la ritmul normal de antrenamente si jocuri dupa o perioada de pauza. Speram sa ajungem cat mai repede la nivelul aratat anul trecut, cand am obtinut victorii importante cu CSU Metal Galati, Tomis Constanta si Unic Piatra Neamt", a declarat Nicu Roibescu, directorul Penicilinei Iasi. Formatia ieseana a incheiat anul trecut pe pozitia a saptea in clasamentul Diviziei A1, la egalitate de puncte cu ocupanta locului al treilea si la doar un punct distanta de formatia clasata pe locul secund. Penicilina Iasi este singura echipa care a reusit in actualul sezon s-o invinga pe CSU Metal Galati, campioana en-titre. Me