Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţi-ar plăcea să scrii în locul meu pentru cotidianul.ro?

Publicat in Vox Publica, miercuri 14 ianuarie 2009 ·

Din motive pe care nu are rost să le fac vedete aici, nu sunt deloc spectaculoase, rubrica “Revista presei”, de pe cotidianul.ro, rămâne zile întregi nealimentată cu informaţii proaspete. Aş fi comparat-o cu ideile politice ale lui Iliescu, mereu aceleaşi, dar nu cu poante vreau să vin în întâmpinarea cititorilor mei, ci cu o propunere: ce ar fi să scrieţi voi rubrica aceea? Cum văd eu lucrurile: fiecare selectează şi trimite titlul/titlurile care i-au atras atenţia în presa online, însoţite de linkurile care duc spre ele. Evident, autorul le adaugă şi scurte comentarii (în limita a 500 de caractere/titlu). Le trimite pe adresa rpresei@gmail.com seara (când majoritatea gazetelor îşi vor fi pus pe site-uri ediţiile de a doua zi) sau dimineaţa, nu mai târziu de ora 9.00 (emailurile primite după această oră nu vor fi luate în considerare). Eu le citesc, le aleg pe cele relevante, le verific :-) , apoi le îmbin astfel încât să iasă un text închegat. Stai, nene, tu ne pui să muncim în locul tău, nouă ce ne iese, aţi zice. Păi, cred că nu mai e nevoie să precizez că la fiecare titlu voi menţiona sursa, adică pe cel care l-a trimis. În plus, lunar, trei dintre cei mai harnici şi inspiraţi dintre voi vor primi câte trei titluri din colecţia Cotidianul Literatura + încă o carte (poate fi şi DVD) pe care am să le aleg eu. De fapt, şi cele trei titluri din Literatura tot de mine vor fi alese pentru că, în condiţiile în care m-a lovit inspiraţia să vă propun afacerea aceasta fix la ora la care scriu rândurile de faţă, fără să mă fi consultat cu colegele mele de la marketing, probabil că le voi cumpăra şi pe acelea tot din buzunarul meu. Trebuie să precizez, ca să nu existe nici un fel de dubii, că nici nu sunt plătit în plus dacă acea rubrică este updatată, nici nu mi se taie din salariu dacă ea rămâne ca ideile lui Iliescu (cel puţin nu s-a întâmplat până acum şi nici nu ş

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum o ora
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

Sfântul Sinod a canonizat 16 femei cu viață sfântă

Ziua Constanta acum o ora
Canonizarea a 16 femei cu viață sfântă În ziua de marți, 1 iulie 2025, în Aula Magna 'Teoctist Patriarhul' din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Biseric

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 5 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

„Suntem cu spatele la zid”. Vicepremierul Dragoş Anastasiu anunţă o nouă „ordonanţă trenuleţ”. Când va fi gata pachetul fiscal

Adevarul acum 3 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu afirmă că zilele acestea va fi anunţat întregul pachet fiscal, în fapt o nouă „ordonanţă trenuleţ”.

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 7 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Cea mai mare surpriză de la Wimbledon! Alexander Zverev, al cincilea nume mare eliminat în primul tur

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Favoritul 3 de la Wimbledon, Alexander Zverev (28 de ani, #ATP), a fost eliminat în primul tur de la Wimbledon de către francezul Arthur Rinderknech (29 de ani, #72 ATP), scor 6-7(3), 7-6(8), 3-6, 7-6(5), 4-6. Meciul a durat 4 ore și 45 de minute și

Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

Valurile de căldură ar putea amputa cu 0,5 puncte creşterea PIB-ului Europei în 2025

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Economia europeană ar putea pierde 0,5 puncte din creşterea sa în 2025, din cauza recentelor valuri de căldură, conform unui articol publicat marţi de Allianz Trade, care a compilat mai multe date şi

Germania, livrări din umbră pentru Ucraina: 500 de drone Antonov-196 cu rază de acțiune de 1.200 de kilometri

HotNews acum 40 minute
Germania a început să finanțeze sisteme de arme cu rază lungă de acțiune pentru apărarea Ucrainei. Potrivit unui articol publicat în cotidianul conservator german Die Welt, a fost semnat un contract inițial pentru finanțarea construcției a peste 500

Cristi Săpunaru a postat mesajul așteptat de toată lumea: „Nu am primit asta de la Rapid”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cristi Săpunaru (41 de ani) a postat un mesaj pe rețelele de socializare, imediat după ce contractul dintre și fundașul central a ajuns la sfârșit. Totuși, vreau să menționez clar că nu am primit nicio propunere oficială de a rămâne în cadrul clubul

Vremea

București
acum

25°
mar.

19°/31°
mie.

20°/30°
joi

19°/32°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

20°
mar.

15°/26°
mie.

14°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

14°/28°
mie.

12°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
Timisoara
acum

22°
mar.

16°/31°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°