Cand un uragan cum a fost Katrina in SUA sau un cutremur ca acela de anul trecut din China lasa sute de mii de oameni fara case, fara curent electric sau fara gaz, nu te poti decat resemna. Nu ai cum sa te revolti impotriva naturii.
Dar cand oamenii iau ei insisi decizii care au aceste efecte, nicio scuza sau explicatie nu este de ajuns. Cat de primitivi sau cat de stupizi putem sa fim noi, oamenii, ca sa ne provocam noi insine asemenea suferinte?
Zeci de mii de locuinte, spitale, gradinite, crese, scoli din Europa sunt in frig de 10 zile, pentru ca unicul furnizor de gaz, Gazprom din Rusia, a decis sa opreasca gazul din cauza neintelegerilor cu Ucraina.
Oprirea gazului de catre rusi in plina iarna, cu temperaturi de -10, -20 de grade Celsius, este similara de fapt unei declaratii de razboi.
Este o calamitate provocata deliberat. Este ca si cum ai arunca cu bombe. Este o demonstratie de forta rudimentara careia din pacate Uniunea Europeana i-a raspuns prea slab pana acum.
Daca teroristii ar fi aruncat in aer conductele de gaz, asa cum au aruncat in aer World Trade Center in 2001, ar fi fost, paradoxal, mai de inteles decat ceea ce se intampla acum.
Dar sa creezi deliberat un asemenea dezastru, cu consecinte dramatice, de necalculat practic, iese din categoria deciziilor rationale.
Ce vor rusii? Sa creeze panica? Sa sperie oamenii? Daca da, au reusit. In mod cert au reusit sa atraga antipatia nu numai a celor care oricum nu-i aveau la inima, dar si a statelor slave ca Bulgaria sau Serbia despre care spuneau ca sunt "surori". Daca exista un conflict cu Ucraina, de ce nu poate fi rezolvat vara, cand oprirea gazului folosit la incalzire in locuinte si scoli nu provoaca un asemenea dezastru? Mai ales ca rusii mai oprisera o data gazul cateva zile in plina iarna acum trei ani.
Daca au ceva de impartit, de ce nu merg la Haga? @N_