Valiza premiilor se deschide greu în literatură. Cînd vedem în CV-ul unui autor, spun CV pentru că dicţionarele apar greu, premii de genul: debut USR, Opera Prima „Mihai Eminescu“ sau Premiul Academiei, cota lui creşte în ochii noştri curioşi. Dar ce ascund aceste premii? Cum se fac nominalizările, cine le face, pe ce criterii, cît se „munceşte“ în spatele lor? Nu ne întrebăm prea des, nu-i aşa? Le luăm de bune şi de-a gata. Date fixe: pentru 2008, Premiul Opera Prima „Mihai Eminescu“ are un regulament prin care autorii sînt invitaţi să trimită două volume pe adresa concursului. Deşi volumul Blank are un tiraj epuizat (vezi site-ul CR) şi cel puţin unii dintre membrii juriului ştiu de carte, autorul – Vlad Moldovan – nu o trimite la concurs, neintrînd în selecţia de zece. Cazul, spre regretul general, s-a repetat anul trecut cu volumul lui Andrei Doboş. Neatenţie? Regulamentul e regulament. Vicii de procedură? (din anchetă reiese că nu toate cărţile s-au trimis prin plic, ci au ajuns pe altă cale la juriu). Lipsă de comunicare? Preferenţialitate? Despre aceste mici probleme, care nu afectează calitatea volumelor selectate sau valoarea premiului (dacă n-ar fi fost prestigios, nici n-am fi insistat), l-am întrebat cîte ceva pe organizatorul evenimentului, Gellu Dorian. Din cauza neclarităţii în privinţa înscrierilor, a omiterii repetate a unui volum cotat de cei interesaţi de fenomen drept important, Blank al lui Vlad Moldovan, nu pot decît să îmi menţin părerea că selecţia e incorectă şi favorizează heirupismul editorial, încurajînd edituri care nu pot dovedi în vreun fel faptul că acele cărţi reprezintă un debut absolut sau că au contracte cu acei autori. Premiul Naţional de poezie „Mihai Eminescu“ a fost înfiinţat în 1991, prin hotărîrea Consiliului Local şi a Primăriei Botoşani. Nefaceţi, vă rog, o scurtă istorie a premiilor în cele 18 ediţii? La iniţiativa