Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SE CAUTĂ UN "JUCĂTOR" / Orlando, Escu şi Popescu, prezentatorii Eurovision

Publicat in Jurnalul, joi 15 ianuarie 2009 ·

Pe sistemul "unde-s mulţi puterea creşte", Eurovisionul va avea anul acesta trei prezentatori. Orlando, Escu şi Popescu DJ-ii de la Radio 21, vor prezenta la TVR semifinalele selecţiei naţionale Eurovision 2009, transmise în direct la 27 şi 29 ianuarie, pe TVR 1 şi TVR Internaţional.

De asemenea, cei trei vor fi gazdele show-ului final din 31 ianuarie, dar şi amfitrionii altor trei emisii de prezentare difuzate în săptămâna 26-31 ianuarie. Ediţia de anul acesta are şi un concept: "îmbinarea a două domenii iubite de publicul român: muzica şi fotbalul. Şi asta pentru că 2009 înseamnă cea de-a 11-a participare a României la Eurovision", se arată în comunicatul oficial. De aceea, echipa organizatoare îşi propune să găsească al 11-lea "jucător" care să aducă succes României anul acesta la Moscova. În prima semifinală s-au calificat, în ordinea numerelor de pe tricou: Zero, Nico&Moni-k, DD, Romeo Zaharia, Floriana Pachia, Alexa, Popas Band, Juan Xavier, Tabassco, Tina, Dalma şi Blaxy Girls. Iar în a doua semifinală vor intra: Besa Kokedhima, Red Blonde, Adrian Molnar, Cătălin, SoundCheck, Etnic, Irina Popa, Alexa, Alin Nica, IMBA, Costi şi Elena Gheorghe.

Pe sistemul "unde-s mulţi puterea creşte", Eurovisionul va avea anul acesta trei prezentatori. Orlando, Escu şi Popescu DJ-ii de la Radio 21, vor prezenta la TVR semifinalele selecţiei naţionale Eurovision 2009, transmise în direct la 27 şi 29 ianuarie, pe TVR 1 şi TVR Internaţional.

De asemenea, cei trei vor fi gazdele show-ului final din 31 ianuarie, dar şi amfitrionii altor trei emisii de prezentare difuzate în săptămâna 26-31 ianuarie. Ediţia de anul acesta are şi un concept: "îmbinarea a două domenii iubite de publicul român: muzica şi fotbalul. Şi asta pentru că 2009 înseamnă cea de-a 11-a participare a României la Eurovision", se arată în comunicatul oficial. De aceea, ech

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu a intrat în curs pentru Cotroceni. Fostul ministru și-a depus candidatura la BEC

HotNews acum 24 minute
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu și-a depus, sâmbătă, la Biroul Electoral Central candidatura independentă pentru alegerile prezidențiale. BEC a informat, într-un comunicat, că odată cu propunerea de candidatură a fost transmis spre anali

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum o ora
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 27 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri, şi nu este de găsit

News.ro acum 41 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă şi nu este de găsit.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 47 minute
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 32 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum o ora
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 4 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

11°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°