Livius Ciocârlie Cu dinţii de lână. Jurnal 1978-1983 Editura Humanitas, Colecţia „Memorii. Jurnale“, Bucureşti, 2008, 422 p. „Inteligent, ponderat, spirit de o mare fineţe şi om de o delicată distincţie, discretă, necontrafăcută, L[ivius] C[iocârlie] îmi lasă cea mai puternică impresie“ – notează în jurnalul său Mircea Zaciu, la 13 iunie 1981, recapitulînd impresii de la un colocviu de critică unde universitarul timişorean „a vorbit cel mai bine“. E, cred, o schiţă de portret obiectivă, deloc falsificată de temperatura entuziasmului de moment. De altfel, cine a citit Jurnalul lui Mircea Zaciu, un adevărat eveniment în anii ’90, nu-l poate bănui pe autor că face concesii confraţilor sau că se iluzionează uşor; dimpotrivă: e lucid pînă la mizantropie şi mordant ca un cronicar muntean. Neconcesiv şi un pic mizantrop se dezvăluie şi Livius Ciocârlie în paginile de jurnal din Cu dinţii de lână, resorturile deziluziei fiind, pe un anumit plan, cam aceleaşi în cazul celor doi cărturari diarişti: un decor social cenuşiu, absurd şi un timp pe care Zaciu îl numeşte „diabolic“. Înregistrînd confruntarea cotidiană cu aberaţia ultimului deceniu de comunism, amîndoi reflectează (soljeniţian) asupra Răului – reflecţie din care rezultă, pînă la urmă, o „literatură“ diaristică de excepţie. O perspectivă „est-etică“ asupra cotidianului Dar reacţia la tracasările cotidianului comunist capătă conotaţii specifice în jurnalele celor doi literaţi; finalitatea celor două jurnale diferă. Mircea Zaciu consemnează constant, sistematic amănunte din viaţa literară, evenimente politice, conversaţii cotidiene, anecdote subversive, tot soiul de aspecte din care s-ar putea reconstitui, la o adică, stufoasa cronică a anilor ’80, lăsînd impresia că notează totul cu voluptate (se simte o jubilaţie a colectării de întîmplări şi de amănunte, în ciuda tonului adesea rece, neutru) şi că scopul aces