Membrii guvernului vor discuta, în şedinţa de mâine, în primă lectură, Legea bugetului de stat pentru anul acesta.
Însă discuţiile finale cu sindicaliştii şi cu oamenii de afaceri pentru stabilirea măsurilor prioritare anticriză vor avea loc abia săptămâna viitoare. Iar pentru ca propunerile să poată fi aplicate, cheltuilelile pe care acestea le implică trebuie prevăzute în Legea bugetului.
„Noi credeam că se va aştepta cu Legea bugetului până la finalizarea discuţiilor despre măsurile anticriză cu sindicatele, patronatele şi băncile“, ne-a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România. Totuşi, el recunoaşte că „nici cu bugetul nu se poate sta pe loc foarte mult“.
De obicei însă, bugetul de stat nu este aprobat după prima lectură, astfel încât proiectul poate fi modificat în următoarele săptămâni.
Acum se împart banii
Gheorghe Pogea, ministrul finanţelor, a spus că, în aceste zile, specialiştii din minister lucrează de zor la stabilirea alocărilor bugetare. „Ministerul Finanţelor Publice va definitiva proiectul Legii bugetului până la sfârşitul acestei luni. În prezent, experţii ministerului prognozează în mod riguros resursele bugetare pentru anul 2009, urmând ca, în zilele următoare, să stabilim exact alocările bugetare pentru fiecare ordonator principal de credite“, a declarat ministrul pentru EVZ. El a mai precizat că, în contextul economic şi financiar actual, „avem nevoie de o programare financiară solidă, iar alocă rile bugetare se vor face în funcţie de priorităţile guvernului şi în strânsă concordanţă cu posibilităţile bugetului“.
Grupul de lucru special creat pentru găsirea soluţiilor pentru combaterea efectelor crizei, pe care să le propună executivului s-a întrunit ieri pentru prima dată, la Ministerul Economiei. La discuţii au parti