Israelul este suficient de puternic ca sa ruineze puterea militara a oricarui adversar din regiune, dar si suficient de slab ca sa nu poata obtine reformarea adversarului respectiv. Este putin probabil sa existe o solutie militara neta a actualului conflict israelo-palestinian din Gaza. Din pacate, nu se intrevede nici o solutie diplomatica autentica. In asa ceva mai spera doar naivii, dupa experientele "pacilor" incheiate la Madrid sau Oslo, dar si la Casa Alba in 1993 si la Camp David in anul 2000, sub umbrela presedintiei americane. Actorii de atunci, Itak Rabin si Yasser Arafat, au primit Premiul Nobel pentru Pace. Probabil Nobelul pentru cea mai inconsistenta realizare. Acalmia relativa, numita de palestinieni tadiyah ("liniste") a fost intrerupta pe 24 decembrie anul trecut prin aceste cuvinte rostite de un lider Hamas la televiziunea controlata de miscarea palestiniana: "Goniti-i in iad! Rupeti-i in bucati! Sa nu aveti indurare! Nu lasati nici o bucatica din ei!". Evident, era vorba de adversarii istorici, israelienii. Observatorii politici avizati comentau recent ca, desi nu exista o solutie politica intre adversari atit de incrincenati, acest "dialog al violentei" poarta cu sine interese politice. Mai precis, prin atacul cu rachete asupra statului Israel, miscarea Hamas a urmarit obtinerea, intr-un final, a unui armistitiu mai avantajos pentru palestinieni decit cel in vigoare pina in luna decembrie. Spre deosebire de razboiul din Liban din 2006, guvernul israelian pare mult mai hotarit, aruncind forte considerabile (in principal avioane F16 si apoi tancuri ultramoderne) asupra Fisiei Gaza. Care sint insa scopurile israelienilor? Guvernantii statului evreu au vorbit deschis despre "distrugerea infrastructurii teroriste" si "controlul anumitor zone utilizate ca rampe de lansare a rachetelor de catre palestinieni", in fine, despre "sporirea descurajarii" forte