Din Rubla, satul de deportati politic infiintat de comunisti la inceputul anilor '50, n-a mai ramas decit o singura casa, locuita de un singur om. Se numeste Constantin Ciolac, are 60 de ani si provine dintr-o familie de refugiati basarabeni. Pana acum cateva luni, mai avea o vecina, pe Maria Florea, bulgaroaica din Cadrilater de origine, dar pe aceasta a ajuns-o batrinetea si s-a mutat la Dumnezeu, lasind in urma o casuta alba, ratacita stingher pe un camp aproape pustiu. In curand, timpul va trece peste ea si o va face una cu pamintul, asa cum s-a intimplat cu toate casele deportatilor care au parasit rand pe rand satul, fie intorcindu-se la locurile de bastina sau cautindu-si norocul pe alte meleaguri, fie trecind la cele vesnice. Doar caminul lui Constantin a mai ramas sa se lupte cu pustietatea Baraganului si o va face cat omul care il locuieste va continua sa isi duca viata si singuratatea mai departe. Dupa aceea, se va alege praful pentru totdeauna de acel accident al istoriei, experiment comunist pe fiinte umane, care s-a numit Rubla.
Constantin Ciolac s-a nascut in octombrie 1949, cu cateva luni inainte ca familia lui sa fie deportata in Braganul brailean, asa ca si-a petrecut anii copilariei ca intr-o inchisoare fara ziduri si gratii. Cativa ani, toti cei adusi in acel loc nu au avut voie sa plece de acasa decit la muncile cimpului. Cine lipsea de la apelul de seara era considerat evadat si risca ani grei de puscarie. Nimeni nu a incercat sa fuga, fiindca frica de regimul comunist era prea puternica. Dupa un timp, restrictiile s-au ridicat, iar deportatii au fost liberi sa plece unde vor. Familia lui Constantin a ramas in satul unde deja isi facuse un rost.
Constantin si Elena, sora lui mai mare, au mers la scoala si la liceu apoi si-au cautat un rost in viata la Constanta, pe malul marii. Elenei i-ar fi placut mult sa fie
