În 1989, pe rafturile magazinelor de tip "Alimentara" nu se găsea aproape nimic. Cu toate acestea, fabricile de mezeluri aveau pe lista de produse pe care le puteau realiza o mulţime de sortimente. Dacă acestea s-ar fi găsit, românii ar fi mâncat produse de calitate, pentru că printre ingredientele acestora rar se strecurau substanţe chimice, aditivi alimentari. Şi nici nu ar fi fost nevoie de conservanţi sau de stabilizatori pentru că imediat ce ajungeau în galantarele magazinelor, se vindeau.
În lucrarea "Produse româneşti din carne. Conform cerinţelor Uniunii Europene. Procesare. Control. Reţete.", de Gheorghe Mencinicopschi, Ioan Cironeanu în colaborare cu Monica-Mariana Neagu, Aneta Marina, Eugenia-Livia Pană, sunt prezentate majoritatea sortimentelor care ar fi putut exista pe piaţă în 1989. De la salamuri până la delicatese din carne de vânat, românii ar fi putut mânca foarte bine şi sănătos.
În ceea ce priveşte salamurile, existau pe hârtie 10 sortimente: salam "Bihor", salam "Bucureşti", salam "Dumbrava", salam "Mistreţul", salam de porc, salam "Prahova", salam "Popeşti", salam "Valea Jiului", salam de vară, salam "Victoria". Dintre acestea, câteva mai există şi astăzi, dar reţeta lor nu mai seamănă deloc cu originalul. Singurele adaosuri folosite în 1989 erau concentratele proteice sau izolatele proteice de soia (aproximativ 2,920 kg la 100 de kilograme de produs) şi polifosfaţii (aproximativ 350 grame tot la 100 de kilograme de produs). Cea mai mare cantitate de concentrat proteic de soia era folosită pentru salamul "Victoria", 4%. Singurul salam fără soia era "Prahova", fabricat din carne de vită calitatea I, carne pulpă sau spată de porc şi slănină. Ca şi acum, şi atunci se foloseau emulsia de şorici şi slănina în toate sortimentele de salam, în proporţii variabile.
Pe lângă aceste sortimente mai existau şi do
