Inter a trecut de Genoa cu 3-1 în optimi, beneficiind şi de ajutorul brigăzii de arbitri, care a acordat un penalti gratuit gazdelor şi nu i-a arătat lui Muntari al doilea cartonaş galben. Echipa la care evoluează Cristian Chivu, Inter Milano, s-a calificat greu, după prelungiri, în sferturile Cupei Italiei, după ce s-a impus, pe teren propriu, cu 3-1 în faţa formaţiei Genoa. La sfârşitul celor 90 de minute regulamentare, scorul a fost egal, 1-1. Inter a primit pe toată durata partidei un ajutor consistent din partea brigăzii de arbitri, care a oficiat partida de pe „San Siro“, după cum scrie la unison presa din Peninsulă. În minutul 20, Biava l-a faultat pe Adriano, iar arbitrul a dictat penalti pentru gazde, deşi infracţiunea fusese comisă la o jumătate de metru în afara careului. La faza respectivă, fundaşul oaspeţilor a fost eliminat. Acelaşi Adriano a ratat lovitura de la 11 metri, portarul genoan reuşind să respingă. În minutul 42, Cristi Chivu, folosit pe toată durata meciului de antrenorul Jose Mourinho pe postul de mijlocaş, a urcat în atac şi a driblat doi fundaşi adverşi, dar a fost blocat în momentul şutului. Prima repriză s-a încheiat fără goluri, în ciuda insistenţei în atac a gazdelor. Adriano a reuşit până la urmă să înscrie În repriza secundă, Chivu a fost din nou la un pas să înscrie, şutul său din minutul 47 trecând la o palmă de poartă. Inter a reuşit să deschidă scorul în minutul 70, prin Adriano, care a reluat în plasă cu o puternică lovitură de cap. Doar cinci minute s-a menţinut pe tabelă scorul de 1-0, pentru că Rossi de la Genoa a prins un şut de zile mari din afara careului, care l-a lăsat fără replică pe portarul Toldo. Până la finalul celor 90 de minute regulamentare, nu a mai fost de consemnat decât faptul că arbitrul întâlnirii l-a iertat pe Muntari de la Inter la un fault dur şi nu i-a acordat al doilea cartonaş galben, echivalent cu e