Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu se antrenează pentru mandatul de preşedinte-jucător

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 15 ianuarie 2009 ·

Comisia de analiză a Constituţiei i-a oferit lui Băsescu mecanismul prin care să scoată, în 2010, PSD de la guvernare dacă va câştiga al doilea mandat: dizolvarea parlamentului. Sursa: Agerpres

O republică semiprezidenţială în care şeful statului să poată dizolva parlamentul şi rezultatul unui referendum să devină lege ar fi visul preşedintelui Traian Băsescu pentru viitorul mandat. Prima cărămidă a fost pusă ieri, prin lansarea în dezbatere a raportului Comisiei de analiză a Constituţiei, condusă de Ioan Stanomir.

Dacă parlamentul ar prelua în următoarele luni recomandările cu privire la mecanismul de dizolvare a parlamentului, următorul preşedinte care se va instala la Cotroceni ar urma să aibă în putere declanşarea fără impedimente a alegerilor anticipate.

Într-un al doilea mandat, Băsescu ar avea, după o astfel de Constituţie, toate frâiele să scoată PSD de la guvernare prin dizolvarea parlamentului la şase luni după reinstalarea în funcţie.

Anticipate la discreţie şi a treia candidatură

Specialiştii consultaţi de Cotroceni au identificat în actuala Constituţie 23 de probleme majore au propus mai multe soluţii de revizuire, alegerea urmând să aparţină politicienilor. În privinţa dizolvării parlamentului, una din sensibilităţile cunoscute ale lui Băsescu, recomandarea merge însă în sens unic.

Comisia propune ca preşedintele să nu poată fi suspendat de parlament decât cu asumarea riscului dizolvării dacă referendumul îl reconfirmă în funcţie. În schimb, şeful statului ar avea la îndemână, într-o republică semiprezidenţială de tip francez, atribuţia dizolvării parlamentului. Singurele condiţii ar fi să nu o exercite în primele sau ultimele şase luni ale propriului mandat ori ale legislaturii, în timpul stărilor de mobilizare, de asediu, de război sau de urgenţă şi nu mai mult de o dată pe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 50 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 9 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 9 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 2 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°