Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stranieri abandonaţi la Nădlac

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 15 ianuarie 2009 ·

Călătorie plină cu ghinioane pentru 20 de români care se întorceau de la muncă din Spania. În primul rând au plătit din banii lor amenda aplicată firmei de transport în Italia, iar când au intrat în România, şoferii i-au abandonat în Vama Nădlac. Oamenii stau de aproape 20 de ore în frig şi fără mâncare.

Printre cei 20 de români se află şi o fată de 14 ani. Cu toţii veneau de la lucru Spania şi urmau să ajungă la Craiova. Pe drum au avut însă parte doar de ghinioane pentru că autocarul care îi aducea acasă nu era în regulă. Lucru constatat şi de poliţiştii italieni. Aşa că în zona Trieste, firma a fost amendată cu 2.800 de euro pentru o serie de nereguli. Şoferii nu aveau bani la ei, aşa că maşina urma să fie sechestrată până la plata amenzii.

După şase ore în care au văzut că nu au scăpare, românii au decis să pună fiecare bani pentru a împrumuta firma de transport ca să plătească amenda.

„Dacă nu plăteam pe loc amenda de 2800 de euro, autocarul ar fi fost sechestrat şi noi blocaţi acolo. Ne-am înţeles cu cei doi şoferi că adunăm bani şi plătim, urmând ca proprietarul firmei de transport să ne aştepte la Nădlac pentru a ne achita suma“, a spus una dintre femeile din autocar.

Mai mult, cum au intrat în ţară, pe la Nădlac, cei doi şoferi s-au luat la ceartă. Au abandonat autocarul cu tot cu oameni şi s-au făcut nevăzuţi. „Şoferii au spus că merg la toaletă şi au dispărut“, a spus un alt pasager. Oamenii aşteaptă ca cineva să îi ajute încă de ieri, de la ora 13:00.

La Nădlac a ajuns si patronul firmei din Dolj pentru a vedea ce se întâmplă însă nu a adus cu el banii datoraţi pasagerilor. El spune că va încerca să aducă un alt şofer care să îi transporte pasageri acasă şi acolo să se înţeleagă la banii pe care trebuie să îi restituie în zilele următoare.

„Şoferii au fugit spunând că au fost am

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 51 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 6 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 9 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

BREAKING Datoria publică a României a depășit pragul de 1.000 de miliarde lei, pentru prima dată în istorie

G4Media acum 2 ore
Datoria publică a României a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 1.000 de miliarde lei, arată cele mai recent date publicate de Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Da

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°