Horia Roman-Patapievici: "Lumea noastră e stricată."
Dar nu e lăsată aşa de la Dumnezeu, e stricată de oameni. Când oamenii strică neintenţionat, se aplică pogorământul clasic: „De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere“. Dar când o fac cu intenţie, constatarea lucrului stricat trebuie neapărat însoţită de asumarea responsabilităţii. Cine greşeşte să recunoască şi să (se) îndrepte. Iar celui prejudiciat să i se restituie onoarea. Căci de unde e, Dumnezeu pretinde reparaţie şi nu lasă nimic la voia calomniei.
De aproape trei ani de zile, unicul conţinut al megatonelor de discuţii sterile deversate de televiziunile noastre zise de ştiri asupra publicului este strigătul de luptă „Băsescu vrea puteri dictatoriale!“. Afirmaţia „Băsescu vrea dictatură“ a devenit un adevăr revelat, iar infidelii care n-au crezut din prima clipă în el au fost târâţi în noroiul oprobriului public, fiind trataţi de „vânduţi“, de „pupincurişti“, de „şefi de şcoală neolegionară“, de „linguşitori ai dictaturii“. Ca să te înrobească fără opoziţie, diavolul te convinge că nu există. Ca să-şi facă mendrele nestingheriţi, oamenii băgaţi cu mâinile până la coate în finanţele statului au asmuţit atenţia opiniei publice asupra „intenţiilor dictatoriale“ ale preşedintelui. În timp ce ei îşi vedeau liniştiţi de treabă, opinia publică se cutremura de dictatura pusă la cale de un preşedinte pe care o majoritate zdrobitoare a parlamentului îl suspenda, un guvern care refuza să îl întâlnească îi tăia bugetul, iar televiziunile, care vorbeau numai de relele făcute de el, îl batjocoreau inadmisibil (amintiţi-vă de acel uluitor „Eşti prost, Traiane!“ rostit în oră de maximă audienţă la televiziunea cu cel mai mare rating pe sectorul de talk-show). Ca să facă ce vor cu o ţară care, de asaltul mediatic la care era supusă, nu mai ştia să distingă albul de negru, oamenii băgaţi cu mâinile până la c
