Proiectul de primenire a clasei politice asumat de preşedintele Traian Băsescu s-a finalizat printr-un guvern nefiresc format de PDL şi PSD. Curăţirea nu s-a mai întîmplat şi, drept urmare, actualul Guvern este format mai curînd din aceiaşi politicieni pe care i-am mai întîlnit şi în guvernul lui Năstase, şi în acela al lui Tăriceanu, aripa PD. Mai mult, guvernul lui Boc este completat şi cu ceva personaje dubioase pe care nu le aşteptam în Executiv. Una dintre acestea, şi anume ministrul de Interne, tocmai îşi face bagajele înainte de vreme. Principalul scop al reformării clasei politice prin vot uninominal era chiar acesta, ca un partid să reuşească să se detaşeze în alegeri şi să formeze cu mai multă uşurinţă un guvern pe care să-l domine, uşurîndu-şi astfel guvernarea. Corecţia de proporţionalitate aplicată de liberali legii electorale – şi, implicit, voturilor – a zădărnicit acest plan. Drept urmare, Traian Băsescu girează un guvern susţinut în Parlament de o largă majoritate, formată din aleşii PDL şi PSD. Un sentiment de satisfacţie trebuie să-l fi însoţit pe preşedinte în momentul în care s-a văzut scăpat de guvernul liberalilor. Ei au plecat, el a rămas. În faţa lui a depus jurămîntul noua serie de miniştri. Pare peren. Emil Boc, politician cu o experienţă de ani de zile în spate, a ştiut că orice nou guvern se bucură de o perioadă de graţie în care poate veni cu măsuri radicale, chiar nepopulare, care sînt trecute mai uşor cu vederea de către electorat. În acord cu această logică, s-a grăbit să propună o serie de măsuri cu potenţial nepopular şi neconforme declaraţiilor din perioada campaniei electorale: plafonarea Legii mamelor, îngheţarea pe termen nedefinit a salariilor profesorilor, interzicerea cumulării pensiilor cu alte venituri de la stat. Dar spre deosebire de perioada de graţie de care s-au bucurat alte guverne imediat după perioada alegeri