Adorarea poeziei

Am îngenunchiat să ador poezia

şi poezia nu s-a arătat.

Mi s-a arătat abia cînd, într-un han soios, nebărbierit

şi murdar, m-am dezbrăcat

şi, la capătul puterilor, m-am întins să mă culc. şi era atunci o lumină

şi eu eram nemîncat.

băusem mult.

şi eram doldora de vodcă.

şi lumina cu mine în pat s-a culcat.

*

şi era femeie.

şi m-a drăgostit.

şi, peste noapte, s-a sculat şi m-a învelit.

şi am adormit. şi, aproape,

am uitat.

Am ţinut moartea mea în puf

Numai eu, dintre toţi muritorii, am avut parte de moarte cu dar.

Aşa se-ntîmplă, uneori, iaca, numai pe la români. Moartea trebuie ţinută în putere, frumoasă şi tînără. Apoi eu pot să mă laud: am ţinut moartea mea în puf. În cele mai scumpe voaluri şi-n cele mai tandre mătăsuri. În cele mai transparente. Moartea mea avea rochiile cele mai sexy: să ne invidieze toată lumea ce menaj avem.

Să bîrfească pogan în spatele nost': uite, măicuţă, ce chipeşi ! Ce nalt e el şi distins, dar şi ea ce vampă.

Ochi cărbunii şi dresuri negre.

Şi ce picioare! Ce picioare are ea şi cum merge, de-ţi vine să zici că trec anii la fiecare pas. Şi el încărunţeşte, şi ea are mereu părul negru. Şi pînă la fund. O culcă el, pe părul ei, cînd fac dragoste de amorul cu care fac sex şi se împreunează

în timp ce se îngînă unul cu altul, ca ziua cu noaptea. Iar ce curge din ei, atunci cînd fac dragoste, sînt zorii.

***

Şi ei se iubesc, da, se iubesc ca nebunii. Trec ceasurile, trec lunele, se trec cîte unii.

Şi ei se iubesc, maică-măiculiţă, ce se mai iubesc! Se înlănţuie şi, aşa înlănţuiţi, se rostogolesc prin timp. Moartea mea mă soarbe din ochi, ca un zeu din Olimp. Ca pe