În textul de faţă nu ne interesează "Cum plăsmuia Eminescu" (D. Caracostea), ci cum aşternea el pe hârtie o creaţie în sistemul de reprezentări scripturale al vremii sale. Vă propun, stimaţi cititori, o relectură filologică a poemului eminescian De-o trece anii..., pretabil discuţiei într-o revistă pentru că este scurt. A fost publicat prima oară de Titu Maiorescu în Ediţia princeps (decembrie 1883; voi folosi pentru ea sigla P1, iar pentru ediţiile următoare ale lui Maiorescu siglele P2, P3 ... P11) şi reluat, apoi, în Convorbiri literare din februarie 1884 (sigla: CL) - considerându-se îndeobşte că revista îl reia după ediţie (deşi redacţia nu anunţă acest lucru în vreo notă, cum făcuse, de pildă, cu Luceafărul în august 1883, specificând: "După Almanachul Societăţii România Jună"). Redau textul din Convorbiri literare, urmând să-l compar cu Ediţia princeps şi alte ediţii.
De-or trece anii cum trecure, / Ea tot mai mult imi va plăce / Pentrucă 'n toat' a ei făptură / E-un "nu ştiu cum" ş'un "nu ştiu ce." // M'a fărmecat cu vr'o scăntee / Din clipa 'n care ne vĆzum / Deşi nu e decât femee, / E totuş altfel nu "ştiu cum." // Deaceea una-mi este mie / De ar vorbě, de ar tăce; / Dac' al ei glas e armonie, / E şi 'n tăcere-i "nu ştiu ce." // Astfel robit de-aceeaşi jale / Petrec mereu acelaşi drum... / în taina farmecelor sale / E-un "nu ştiu ce" ş'un "nu ştiu cum".
Mai întâi titlul: dezacord în Convorbiri literare, dar în Ediţia princeps e chiar greşit: De-ori trece anii..., păstrat şi în primul vers (în Sumar, însă, corect: De-or trece anii). În versul 2, P1 are im va plăcč - şi este posibil ca i-ul lipsă din îmi (aşa; nu exista semnul separat î, se nota i) să fi fost dus de tipograf un vers mai sus, la ori - dar atenţie: greşeala de aici persistă până la P4, în timp ce greşeala din versul 1 a fost îndreptată încă de la P2. Nu sunt sigur, îns
