Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţi ONU şi ziarişti bombardaţi în Gaza City

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 16 ianuarie 2009 ·

Sediul unei agenţii a Naţiunilor Unite şi un centru de presă au fost ieri lovite de forţele israeliene, spre indignarea comunităţii internaţionale. Sursa: EPA

Armata israeliană a bombardat ieri violent oraşul Gaza, lovind clădiri care adăpostesc instituţii media, spitale şi o agenţie ONU, în cea de-a 20-a zi a ofensivei militare declanşate împotriva militanţilor Hamas.

Aceasta s-a soldat până în prezent cu peste 1.000 de morţi în rândul populaţiei palestiniene. Trei angajaţi ai principalei agenţii a Naţiu nilor Unite pentru asistarea refugiaţilor palestinieni, UNRWA, au fost răniţi în explozia proiectilelor lansate de blindatele israeliene asupra sediului său din Gaza City, potrivit unui purtător de cuvânt al instituţiei, aceasta suspendându-şi imediat activitatea.

John Ging, directorul agenţiei, a declarat pentru AFP că incendiul care a devastat imobilul după atac s-a declanşat după explozia unor bombe cu fosfor. Secretarul general ONU, Ban Ki-moon, aflat în turneu în Orientul Mijlociu, s-a declarat „scandalizat“ de atacul asupra agenţiei, calificat de minis trul israelian al apărării, Ehud Barack, drept „o gravă eroare“. Militanţii Hamas aflaţi în clădire au deschis primii focul, iar forţele israeliene au replicat, a susţinut, la rândul său, premierul Ehud Olmert.

Comisarul european pentru ajutor umanitar, Louis Michel, s-a declarat „şocat“ şi „cons ternat“ de bombardarea „inac ceptabilă“ a sediului UNRWA, care adăpostea 700 de palestinieni.

Un ministru Hamas a fost ucis

Armata israeliană a anunţat aseară uciderea lui Said Siam, ministru de interne în guvernul format de Hamas în Fâşia Gaza, relatează AFP. „În cursul unei operaţiuni comune a armatei israeliene cu Shin Bet (serviciul de securitate internă), avioanele au atacat o clădire din oraşul Gaza unde se afla Said Siam, fratele său I

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 13 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 8 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 6 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 10 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 8 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°