Toată opera lui Mircea Horia Simionescu este străbătută de nevoia de a amortiza tensiunea dintre lume şi închipuire, de a lămuri sensul chinuitoarei oscilaţii a scriitorului între raţiunea vieţii şi aceea a cărţii. MHS este un scriitor pentru care între viaţă şi scris nu există graniţe, pentru că lumea sa e deopotrivă realitate, imaginaţie, vis, trecut, prezent şi viitor. E o lume ce se roteşte parcă în jurul principiului câtă realitate, atâta ficţiune, câtă ficţiune, atâta realitate.

Desfăşurarea epică a romanului Nesfârşitele primejdii este întreruptă deseori de enclave discursive care strecoară în povestire explicaţii de coloratură psihologică, socială ori filozofică ce vin să ateste fibra comună a literaturii şi a vieţii, dar mai ales natura cu totul şi cu totul aparte a celui care rătăceşte prin lume sub numele de scriitor:,Uite cum stau lucrurile, se străduia Henrieta să-şi limpezească gândurile: după ce muncesc, construiesc, descoperă, inventează, se iubesc, îşi perpetuează specia, oamenii rămân în suflet cu o insatisfacţie ce n-are nici o motivaţie reală, un fel de capriciu privind întreaga existenţă. Ei năzuiesc către ceva ce nu are formă, ceva care să înlăture ameninţarea pieirii şi să le dea iluzia suspendării tuturor preocupărilor care i-au acaparat... Da, da, ştiu acum despre ce e vorba... Te-ai gândit vreodată să te faci scriitor?"

Acestea sunt vorbele pe care le aude George Pelimon, eroul romanului Nesfârşitele primejdii de la mătuşa sa, pe când avea nouă-zece ani, şi care îi vor mâna din umbră întregul destin, pentru că toată viaţa şi-o va trăi/inventa pentru a scrie un roman, dar nu orice fel de roman, ci romanul vieţii sale. Şi cum "viaţa nu-i un petic de hârtie, iar hârtia are viaţa ei", viaţa şi scrisul, realitatea şi ficţiunea vor fi cele două puncte pe care personajul narator va încerca să le unească, să le suprapună, s