Somnul, singura afacere privată - un dictator, uitat.
*
Somnul - operă de artă inconştientă.
- Somnul lui era o capodoperă, - autor necunoscut, - probabil un pictor mare. Picasso?...
*
Amprenta somnului, - ceva unic fiecărui individ, o caracterizare stampilată, înscrisă în pielea în diverse locuri, - de neşters.
*
Visul, caricatură a existenţei.
*
Progresul adevărat ar fi să rămânem pe loc, - credinţa unui fixist.
*
în 1976, toată lumea în România începuse să mănânce Hot-Dog, - câine fierbinte, - pe la colţuri de străzi, - sandvişul american. Un corn tăiat în două, peste care vânzătoarea arunca o lingură de muştar galben, peste un cârnat. Semnul unei naţii prospere.
*
Iubim ce ne este diferit. Urăşti totdeauna ce seamănă sau este identic cu tine, - aşa după cum şi iubeşti contrariul.
*
Tinerii iubesc moartea, fiindcă ea este contrariul lor. Bătrânii o urăsc fiindcă încep să se identifice cu ea, ori să semene cu moartea.
*
Un om, indiferent de gradul lui de dezvoltare, face infinit mai mult decât un tribunal şi chiar decât un stat, cel puţin în principiu...
Dictatorul este un anti-om.
*
Cei benigni îşi risipesc binefăcător energia şi vitalitatea lor fizică şi spirituală asupra semenilor.
*
Nimic nu durează mai mult decât ceea ce este intens, - chiar scurt.
Nimic nu durează mai puţin decât ceea ce continuă...
*
Aude atât de bine şi cu fineţe, încât dă impresia unui om surd din cauza ascuţimii auzului şi a solicitării maxime, care îl fac să pară absent.
*
3 octombrie. Troti, soţia lui Theodor Grigoriu, prietenul meu, e