Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planuri mari pentru salvarea firmelor

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 16 ianuarie 2009 ·

Noul ministru al IMM-urilor şi comerţului va cere circa 600 de milioane de euro de la buget pentru susţinerea micilor întreprinzători. Sursa: Vlad Stănescu

Firmele mici şi mijlocii vor putea obţine fonduri europene mai uşor şi mai repede, după ce noul Minister al IMM-urilor, Comerţului şi Mediului de Afaceri va schimba condiţiile de accesare a acestor sume. Potrivit lui Constantin Niţă, noul ministru de resort, în prezent drumul de la proiect la banii UE durează circa 189-200 de zile, din cauza birocraţiei şi a condiţiilor complicate impuse prin ghidul solicitantului.

Noul ministru social-democrat are 53 de ani, s-a născut în judeţul Iaşi, are studii economice şi juridice şi a lucrat la mai multe companii şi unităţi turistice din Braşov. El a declarat ieri că va mai propune pentru susţinerea micilor întreprinză tori în această perioadă de turbulenţe economice subvenţionarea dobânzii la creditele contractate pentru proiectele din fonduri europene. „O parte din dosarele depuse au probleme de finanţare din cauza diferenţei dintre dobânda actuală şi cea din momentul depunerii dosarului“, a explicat oficialul.

Revitalizarea parcurilor industriale

Constantin Niţă a precizat că va cere Ministerului Finanţelor să aloce pentru acest an sectorului IMM 0,4%- 0,5% din produsul intern brut (PIB), adică aproximativ 600 de milioane de euro. La aceşti bani se adaugă finanţări în valoare de 200 de milioane de euro, care pot fi accesate din fondurile europene. Anul trecut, pentru susţinerea firmelor mici şi mijlocii s-a alocat de la buget numai 0,018% din PIB. Constantin Niţă estimează că mii de întreprinderi mici şi mijlocii vor falimenta anul acesta din cauza crizei.

O măsură pe care o susţine ministrul este revitalizarea parcurilor industriale, unde în ultimii patru ani „nu s-a mişcat nimic“, deoarece multe dintre ele

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O mașină de jucărie cu explozibil, găsită într-un colet, pe aeroportul internaţional din Chişinău

HotNews acum 21 minute
O jucărie sub formă de maşină, care avea componentele unui obiect explozibil, a fost depistată pe aeroportul internaţional Chişinău, a confirmat pentru Agora.md şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), Ruslan Găluşcă, scrie Age

Un avion care zbura pe ruta Sibiu – Munchen a aterizat de urgenţă la Timişoara

Libertatea acum 10 ore
Un avion pe ruta Sibiu-Munchen a aterizat de urgență la Timișoara, marți, 7 ianuarie, din cauza unei uși de acces la conectorul pentru căști care a rămas deschisă sau s-a deschis în timpul zborului, a relatat site-ului de aviație BoardingPass.

Angel Tîlvar: Vreau să demontez un mit, că pensiile în Armată sunt uriaşe / Cea mai mare pensie militară este 38.998 lei pentru generali / Pensia medie pentru un soldat gradat este 3.258 lei

News.ro acum 7 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvar, a arătat că pensia medie pentru un soldat gradat depăşeşte puţin suma de 3.000 de lei şi a precizat că în Armată pensiile nu sunt uriaşe. Cea mai mare pensie este 38.998 lei, pentru generali. ”La începutul

România va vinde gaz Germaniei, din exploatările Neptun Deep. Compania OMV a încheiat un acord

Ziua Constanta acum 9 ore
România devine un exportator important de gaze naturale, semnând un acord cu Germania Acordul este încheiat pentru o perioadă de cinci ani şi prevede furnizarea de 15 terawaţi/oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep România va vinde gaz cătr

Trudeau îi răspunde lui Trump: „Nu există nici cea mai mică şansă” să devină Canada parte a SUA

HotNews acum 6 ore
Premierul canadian demisionar Justin Trudeau a exclus marţi orice posibilitate ca ţara sa să devină parte a SUA, respingând sugestia pe care preşedintele ales Donald Trump a făcut-o în mod repetat în ultimele săptămâni, relatează CNN și News.ro. „Nu

„Toţi îşi pot permite”. Donald Trump cere membrilor NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

Mediafax acum 10 ore
Donald Trump a făcut apel la membrii NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare de la 2% la 5%. Preşedintele ales al SUA a criticat de mai multe ori ţările membre NATO că nu îşi plătesc partea.

UPDATE - Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav şi a murit la spital

News.ro acum 11 ore
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital unde a decedat.

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Tatăl lui Elon Musk spune că miliardarului i-ar plăcea să cumpere clubul Liverpool - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Errol Musk, tatăl lui Elon, a recunoscut că fiul său, care deţine, printre altele, reţeaua socială X, ar fi interesat să cumpere Liverpool, conform Times Radio. Într-un interviu pentru Times Radio, tatăl său Errol Musk a confirmat că multimiliardaru

Daniel Funeriu: Vreau ca toţi băieţii români, între 18 şi 20 de ani, anual, să facă două luni de pregătire militară / Obligatoriu pentru băieţi, opţional pentru fete

News.ro acum 10 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu anunţă că se angajează public ca, dacă va fi ales preşedinte, domeniul apărării să primească 3,5% din PIB, iar o parte din buget să fie alocată pentru echipamente militare de top fabricate în România. El s

Vremea

București
acum

mie.

5°/13°
joi

7°/13°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

4°/15°
joi

8°/14°
vin.

4°/14°
sâm.

1°/7°
Constanta
acum

mie.

7°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/13°
joi

6°/13°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

8°/14°
joi

7°/15°
vin.

2°/10°
sâm.

1°/4°