Mircea Cărtărescu: „Ştiam, fireşte, că lumea românească a fost mai totdeauna, dar mai ales în comunism, o lume coruptă, dar nu mi-am închipuit proporţiile corupţiei“. Sursa: Mediafax
Se vorbea astăzi, înainte să vii, că te-ai apucat să scrii un roman de moravuri buureştene şi m-am ţinut să nu pufnesc în râs. Ba nu, zău; dumneata şi moravuri bucureştene! Chinezeşti poate, pentru că în chestia asta eşti chinez...“. Aşa-l dojeneşte Gorică Pirgu pe un tânăr cu veleităţi de scriitor în romanul „Craii de Curtea-Veche“. Gore nu ştia din cărţi despre mizeria şi turpitudinea lumii româneşti de-atunci, ci din „viaţa care se vieţuieşte“, şi care e mai inventivă în metamorfozele nesfârşite ale răului decât orice operă de imaginaţie.
M-am simţit şi eu, de curând, copleşit şi umilit de o carte desprinsă nu din alte cărţi, ci din decenii de experienţă directă într-una dintre cele mai sinistre lumi cu putinţă: lumea comunistă românească. M-am născut în acea lume, am trăit în ea timp de treizeci şi trei de ani, am citit apoi mai tot ce s-a scris despre ea, memorii, documente şi cărţi de literatură. Credeam că o cunosc ca pe mine însumi. Şi iată că vin „Confesiunile unui cafegiu“ ale lui Gheorghe Florescu, ca să-mi demonstreze că am fost „chinez“ în materie de moravuri româneşti, că habar n-am avut pe ce lume-am trăit.
Ştiam, fireşte, că lumea românească a fost mai totdeauna, dar mai ales în comunism, o lume coruptă, dar nu mi-am închipuit proporţiile corupţiei. Cartea lui Gheorghe Florescu s-ar fi putut tot atât de bine numi „Sodoma şi Gomora“. Amoralismul total al profitorilor comunismului, goana după satisfacţiile cele mai josnice, cinismul înfruptării din toate plăcerile lumii în climatul unei sărăcii şi nefericiri generale sunt primele lucruri care sar în ochi când citeşti această deprimantă, teribilă mărturie. Din micul său magazin de cafea,