"Il cantuccio" este un biscuit toscan cu migdale care se serveste alaturi de ceai, cafea sau vin. Poate fi cu cacao sau fara, cu vanilie sau rom, cu bucati de ciocolata sau fructe, dar intotdeauna cu migdale.
"Il Cantuccio" este si numele cafenelei din Piata Regina Maria. Asezat cochet pe colt de strada, locul atrage in primul rand prin design - neo-chic, o combinatie de atmosfera de carnaval venetian si decor modern. Mastile de carnaval argintii de pe pereti se potrivesc foarte bine cu tapetul intr-un gri inchis cu motive argintii. Iar lampile, care par sa fie mai degraba estetice decat functionale, au abajururile mov, in aceeasi nuanta cu perdelele geamurilor inguste si inalte.
Mesele din lemn masiv au aceeasi culoare inchisa cu a parchetului, iar scaunele si canapelele sunt dintr-o piele in tonul spumei laptelui. Tapetul se intinde si pe tavan, acolo unde nu sunt scafele ce ascund spoturi mai mici sau mai mari. Un candelabru nu foarte mare, dar suficient de impunator pentru a sugera opulenta, sta in centrul tavanului. Stilul este vechi, cu cristale si seamana foarte bine cu aplicele dreptunghiulare de pe pereti, si ele din cristale.
Baia se incadreaza perfect in peisaj. In holul in care se afla chiuvetele se afla o oglinda mare inramata in piele maro inchis si cusuta cu o ata groasa care face un contrast puternic cu delicatetea celorlalte elemente de decor: globuri mov, lumanari parfumate in forma de mere, bambusi si nisip alb.
Peretii sunt dintr-o piatra alba patratoasa, asemeni celei de rau. Atmosfera te duce cu gandul la un spatiu mediteraneean.
Muzica este destul de diferita de ceea ce se poate asculta de obicei in cafenelele bucurestene, in sensul ca e ambientala si la un sonor rezonabil cat sa fie abia perceputa. Servirea - prompta. Chelnerita cu bluza mov a stat mereu cu ochii pe noi, dar de departe, fara sa ne sufoce. @