Naţionala masculină de handbal a României debutează mâine, după 14 ani de aşteptare, la turneul final al Campionatului Mondial, în Grupa A, împotriva unui adversar cu care, în prima parte a deceniului trecut, a avut multe de împărţit: Franţa. Sursa: Mediafax

Meciul nu e decisiv, pentru că tricolorii mai au de disputat în această grupă alte patru partide, cu adversari mai slab cotaţi decât francezii: cu Ungaria (duminică), Argentina (luni), Australia (miercuri) şi Slovacia (joi). Pentru a fi siguri de clasarea între primele trei formaţii, elevii antrenorului Aihan Omer trebuie să câştige trei dintre cele cinci partide (lucru perfect posibil).

Cu toate acestea, jocul de mâine naşte în tabăra noastră amintiri grele, care răscolesc orgoliile. Acum dublă campioană mondială, câştigătoare a Europenelor din 2006 şi a Olimpiadei de anul trecut, Franţa îşi datorează începuturile (în anii ’70-’80) jucătorilor şi antrenorilor pe care România a acceptat să-i trimită în Hexagon. Acum câteva decenii, naţionala Franţei era primită de tricolori în cantonamente, pentru a vedea cum se pregătesc campionii. Rolurile s-au inversat acum, România are statut de outsider, iar ultima noastră participare la un Mondial - cea din 1995 - se leagă, de asemenea, de Franţa, pe care am învins-o atunci la un gol diferenţă. „Cocoşii“ au câştigat acea ediţie, devenind în premieră campioni ai lumii, în timp ce România s-a clasat pe locul 10, învinsă fiind în „optimi“ de Egipt (26-31).

Pus la zid acum câteva zile în EVZ de Vasile Stângă, selecţionerul din 1995, care a afirmat că România a fost eliminată ruşinos de Egipt deoarece „poarta noastră n-a prins nicio minge“, fostul portar Sorin Toacsen a dat o replică extrem de dură: „De ce vorbeşte Stângă? El a fost doar fizic la acel Mondial, că, în rest, n-a contat! Să-şi vadă de treaba lui. El e cel mai mare jucător şi ce