OUG 230/2008 privind cumulul pensiei cu salariul de la stat limiteaza drepturile fundamentale din Constitutie, isi motiveaza CCR decizia de joi, precizand ca Guvernul poate, in conditiile Constitutiei, sa ia masuri privind cumulul pensiei cu veniturile realizate din munca – relateaza agentia NewsIn.
"Interdictiile si obligatiile impuse prin ordonanta afecteaza prin limitare atat dreptul la pensie prevazut de art. 47 alin.(2) din Constitutia Romaniei, cat si dreptul la munca consacrat prin art. 41 din Legea fundamentala", se arata in motivarea deciziei de joi a Curtii Constitutionale, publicata pe site-ul institutiei.
Pe de alta parte, arata CCR, "prin constatarea neconstitutionalitatii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.230/2008, Guvernul nu este impiedicat sa promoveze, cu respectarea dispozitiilor constitutionale amintite mai sus, a principiilor neretroactivitatii legii, nediscriminarii si egalitatii in drepturi si a celorlalte norme si principii prevazute de Constitutie, masurile necesare cu privire la cazurile si conditiile in care pensia poate fi cumulata cu veniturile realizate din munca".
Curtea Constitutionala a declarat, joi, neconstitutionala ordonanta prin care a fost interzis cumulul pensiei cu salariul primit de la stat, CCR admitand sesizarea Avocatului Poporului, pe motiv ca se incalca dreptul la munca si dreptul la pensie prevazute de legea fundamentala.
" Cu majoritate de voturi, Curtea a admis exeptia, constatand ca Ordonanta de Urgenta a Guvernului este neconstitutionala, deoarece afecteaza drepturile fundamentale prevazute de Constitutie, privind dreptul la munca si dreptul la pensie", se arata in decizia CCR.
Potrivit deciziei, OUG contravine articolului 115 alineatul 6 din Constitutie. Acesta prevede ca ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale, nu pot