Ultimii, dar se poate spune foarte bine şi că sunt primii sosiţi cu poezii în 2009, după vacanţă. Foarte tineri, cu stângăcii în exprimare, dornici din prima clipă să publice, lucru firesc, pentru care nimeni nu-i judecă dar nici nu-i poate sfătui să fie precauţi cu iluziile proprii, cu lentoarea evoluţiei şi cu naivitatea de-a se crede foarte buni. Şchiopu Rareş şi Stan Georgiana ni se adresează în bloc, aproape poţi paria că n-au ţinut în mână revista România literară. Tânărul spune: "Stimată redacţie, am trimis aici câteva creaţii literare ce-mi aparţin, în vederea publicării. Aceasta dacă vor primi acceptul revistei şi se vor încadra profilului acesteia!" Iar tânăra: "Am ataşat un document cu trei poezii personale şi aş fi încântată dacă ar fi publicată una din ele. Vă mulţumesc enorm!" încolo, absolut nimic despre sine, nici o dată personală, activitate, de unde vine şi, în afară de dorinţa de a publica aici, spre ce mai ţinteşte. Fără diacritice, bine măcar că punctuaţia figurează, limbaj pompos, se simte că din sărăcie de exerciţiu şi bune lecturi şi fără bunul obicei de a se compara cu alţii, din generaţia cea mai fragedă şi numeroasă. Ar constata că toţi gândesc şi scriu cam la fel. O mostră din creaţia personală a tânărului. (Fără diacritice!): "Biet fluture ce rasarituri rostogolesti,/ Pe aripile tale ude inca/ De haosul din care te-ai desprins/ Amea cenusa se va amesteca/ In clepsidra aripilor tale/ Ca un vant, care se stinge/ In bucla fluturanda a norilor...// Adierea ta,/ E un fior, ce face/ Florile sa se-mpleteasca bete/ Cu lutul rece al noptii,/ Din care moartea-si va ciopli/ Panze pentru catargul sortii.// Zbori haituit,/ De-un vant bolnav,/ Ce ingropat este in tine/ Si nu vrei flori,/ In care sa visezi oceanuri line/ Ci toamna, foc,/ Vrei ruginiul vesniciei,/ In care sa arzi cu Universul tot/ Ce-l porti pe aripile tale/ Ca pe un rug/ Ce asteapta fie