O mare si festiva adunare a inaugurat la Paris Anul Mondial al Astronomiei. Aproape 100 de persoane, o serie de laureati Nobel, oficialitati, conferinte, filme, un program ca de festival. Conferinte pe teme surpinzatoare. Cine a fost primul astronom care a desenat o harta a lunii? Cine a folosit pentru prima data luneta, chiar inainte de Galilei? Exista "universuri paralele"? Care sunt urmatoarele misiuni spatiale europene? Acestea si multe altele au fost conferintele cu care a fost inaugurat, in ultimele doua zile, Anul Mondial al Astronomiei. Mirel Barlan (Observatorul din Paris) a fost prezent la festivitatea de la sediul UNESCO si va trece in revista pentru dumneavoastra cele mai interesante momente.
R: Mare adunare, aproape 1000 de participanti, intrare "cu invitatie", la inaugurarea festiva a Anului Mondial al Astronomiei. Cine a fost acolo?
Dr. Mirel Barlan (Observatorul din Paris): La sediul central UNESCO din Paris au fost prezenti aproape 1000 de participanti din 99 tari.
Organizatorii au avut initiativa ca delegatiile tarilor respective sa fie compuse (intre altele) si din studenti care sunt interesati sau au activitati legate de observatiile astronomice.
Sigla anului mondial al astronomiei
Foto: UNESCO
Astfel, peste 80 studenti au fost sponsorizati in totalitate pentru participarea la ceremonia de deschidere a Anului Mondial al Astronomiei si la simpozionul ce se va desfasura saptamana viitoare (tot la Paris, sediul UNESCO) ce va avea ca tema: Rolul Astronomiei in Societate si Cultura.
R: Dincolo de aspectul de festival, ceremonia de inagurare, ca si o mare parte din activitatile anului mondial al astronomiei au un scop educativ, nu? De fapt, care este obiectivul general?
Mirel Barlan: Anul 2009 va mobiliza astronomii profesionisti si amatori, pasionatii ai observa