Şi cumpărase judecătorul automobil - un Buick american albastru! În Medgidia doar cîţiva mai aveau maşini. Profesorul Tase, un Renault vechiuţ, la mîna a doua, primarul, un DKW decapotabil, cu motor în doi timpi, un căpitan de la regimentul lui Scipione îşi cumpărase sau primise la jumătate de preţ din Germania un Mercedes, iar Haikis angrosistul avea un Fiat Topolino portocaliu cu care trepăda după cereale prin toată ţara. Singurul dintre ei care umbla cu maşina prin oraş era primarul, care se îndrăgostise de jucăria lui decapotabilă. Îi făcuse garaj, să n-o ruşineze vrăbiile şi guguştiucii în curte.

Buick-ul judecătorului avea ceva ameninţător, mare şi cu botul rînjit cum era. Să zicem, comenta observatorul lui, doctorul Tefik, că de cînd nu mai avea cîinii lupi cu care ieşea la plimbare magistratul voia să arate că nu se teme de nimic şi că alţii ar fi trebuit să se teamă de el. Dar de ce să-şi cumpere judecătorul o maşină americană tocmai cînd la modă erau automobilele nemţeşti şi cele italiene? De cînd îşi luase Buick-ul, judecătorul putea fi cronometrat cît şi pe la cine se duce în oraş. Cel puţin de două ori pe zi automobilul său era parcat la gară. La prînz, judecătorul se ducea la restaurantul lui Fănică. Mînca o supă de găină cu găluşte sau o ciorbă grecească, iar ca fel principal lua o mîncare cu sos în care înmuia dumicaţi de pîine. În locul desertului bea un pahar de bragă. Seara, cînd maşina lui apărea din nou la gară, judecătorul se aşeza la o masă separată de clubul discuţiilor politice şi uneori bea un pahar cu maiorul Scipione care apărea şi el să audă ce se mai mişcă prin oraş. Maiorul mînca seara doar o felie de pîine picurată cu ulei de măsline, dar bea două, trei pahare de coniac Martel şi la plecare o cupă de şampanie. Judecătorul îi ţinea piept cu ţuici urmate de şpriţuri, după ce mînca un caşcaval la capac şi o tuslama regală. A