Nici energia electrică nu mai este în siguranţă în comunităţile de rromi. Controlul efectuat de angajaţii Electrica în cartierul Săticel, din Zărneşti, a dat roade, şase familii de rromi fiind găsite cu branşamente ilegale. Vinovaţii dau însă vina pe chiriaşii pe care susţin că i-au avut în ultimele săptămâni, cât timp ei au fost plecaţi de acasă. Pledoaria lor nu i-a impresionat însă pe controlori. Dacă nu vor plăti consumul de curent, riscă să ajungă la tribunal.
Controlul de miercuri i-a luat prin surprindere pe rromi. Nici nu au început bine verificările, că au şi apărut primele nereguli. Din cele 110 case verificate, trei erau racordate ilegal la reţeaua de energie electrică, iar alte trei erau branşate la contorul… vecinilor. În case au fost găsite şi reşouri improvizate, cu rezistenţe de mare putere, care reprezentau nu doar o sursă de consum foarte mare, ci şi un pericol pentru viaţa locatarilor. Celor găsiţi vinovaţi li s-a întocmit proces verbal şi dacă nu vor plăti consumul, li se va întocmi şi dosar penal.
Controalele Electrica vor continua şi în următoarele săptămâni, în toate cartierele de rromi din judeţ. Anual, prejudiciile aduse societăţii prin furtul de curent sunt de ordinul sutelor de mii de kilowaţi. Anul trecut, paguba a fost de 128.000KW. Nici energia electrică nu mai este în siguranţă în comunităţile de rromi. Controlul efectuat de angajaţii Electrica în cartierul Săticel, din Zărneşti, a dat roade, şase familii de rromi fiind găsite cu branşamente ilegale. Vinovaţii dau însă vina pe chiriaşii pe care susţin că i-au avut în ultimele săptămâni, cât timp ei au fost plecaţi de acasă. Pledoaria lor nu i-a impresionat însă pe controlori. Dacă nu vor plăti consumul de curent, riscă să ajungă la tribunal.
Controlul de miercuri i-a luat prin surprindere pe rromi. Nici nu au început bine verificările, că au şi apărut primele neregul