Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazăre a rămas fără investitori pentru „orăşelul distracţiilor“

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 16 ianuarie 2009 ·

Proiectele anunţate anul trecut cu mândrie de primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi aprobate de consilierii municipali vor fi amânate din cauza crizei mondiale. Sursa: Codrin Prisecaru

Primarul a declarat ieri că unul dintre cele mai dorite proiecte, orăşelul lacustru de pe lacul Siutghiol din Mamaia, care urma să fie realizat „din respect faţă de turiştii care vin să se distreze la mare“, nu poate fi concretizat. El susţine că investitorii nu mai pot obţine credite de la bănci pe fondul crizei financiare mondiale.

Două companii spaniole erau dispuse anul trecut să investească 40 de milioane de euro, în urma unui parteneriat public privat. Spaniolii urmau să construiască insula, „orăşelul lacustru“, care se întindea pe o suprafaţă de 4 hectare, iar Primăria Constanţa ar fi beneficiat de un procent din profitul rezultat din exploatare.

„Acum şi în Spania e foamete şi degeaba avem noi toate avizele. Dacă apucam să-i dăm drumul acum doi ani, acum era gata“, a comentat Mazăre.

„Va fi foarte greu să mai facem proiecte care generează plusvaloarea“

Un alt proiect la care se renunţă pentru moment este Bazarul oriental, care ar fi trebuit să se ridice lângă intrarea în Portul Constanţa, în zona peninsulară a oraşului. „Va fi foarte greu să mai facem proiecte care generează plusvaloarea şi bunăstarea“, a adăugat primarul. El a făcut astfel referire şi la stoparea lucrărilor la două cartiere rezidenţiale, la un supermarket pe malul portului sau la hoteluri.

În plus, programul „locuinţe ieftine pentru tineri“, lansat în campania electorală, a adunat doar 29 de contracte din cele peste 1.000 sperate. Termenul final de încheiere a contractelor cu primăria este 31 ianuarie. „Atunci vom avea o situaţie exactă. Dacă nu vor veni să semneze până atunci, pentru apartamente şi garsoniere care rămân libere îi vom

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 50 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 57 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 43 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 52 minute
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum 39 minute
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 2 ore
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 46 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°