În mod normal, volumul austriacului Joseph Roth ce reuneşte romanul Spovedania unui ucigaş, povestită într-o noapte şi nuvela Legenda sfîntului beţiv, volum apărut la Humanitas Fiction, colecţia Raftul Denisei, în traducerea lui Alexandru Al. Şahighian, reprezintă unul dintre evenimentele literare ale anului. Insuficient cunoscut de publicul autohton, în ciuda celor trei volume publicate de Editura Univers, acum vreo zece ani, Roth, unul dintre cei mai mari scriitori de secol XX, ar merita în România o serie de autor. Situaţia de la noi nu este singulară: pentru cititorii din numeroase ţări, Roth a fost vreme îndelungată omul unei singure cărţi, Marşul lui Radetzky, care i-a pus în umbră restul operei. În bună măsură, el a căzut victimă prejudecăţii (vreme îndelungată hrănită de o critică obtuză şi snoabă) îndreptate împotriva romancierilor care au mizat pe forţa naraţiunii.

Cele două titluri din volumul recent apărut au în comun cadrul - Parisul primelor decenii ale secolului trecut, oraşul în care scriitorul autoexilat după ascensiunea lui Hitler avea să se stingă prematur - şi mai ales originea personajelor, europeni din Est; protagoniştii sunt suflete chinuite aflate în căutarea mîntuirii, un fel de Olandezi zburători, nu altfel decît Tarabas, eroul romanului eponim, tradus la Univers. Nuvela este mai izbutită decît Spovedania unui ucigaş, de ale cărei imperfecţiuni Roth era cel puţin în parte conştient: îi mărturisea prietenului său Stefan Zweig că nu e tocmai mulţumit de roman, pe care îl considera scris prea repede; povestită într-o noapte, s-a observat, sugerează urgenţa. Om al paradoxurilor, artistul se plîngea altădată că a lucrat prea mult la Marşul lui Radetzky, care i se părea prea şlefuit.

Cu toate cusururile - în primul rînd, personaje prea puţin dezvoltate, cărora iniţial părea să le fi fost conferit un rol mai important (mă