Bineînţeles că nu poţi să mănânci de dimineaţa până seara “senvişuri” la mijloc cu amintiri. Cei care se hrănesc numai din trecut riscă să nu păşească înainte. Dar nici să uiţi tot ce s-a desfăşurat înaintea zilei de azi nu e o soluţie, ba chiar e pagubă curată, dacă nu cumva chiar groaznica stare de leşin a unui popor. Drumul corect al destinului este drumul continuat.

Când întorci capul e bine să vezi urma paşilor înaintaşilor tăi, fiindcă dacă trecutul nu mai contează poporul acela are în spate beznă, doar hăţiş nedefrişat, şi astfel neamul acela lesne poate rătăci drumul. De aceea e binevenit ca din când în când şi destul de des să stăm cu amintirile la masă, cu atât mai mult cu cât adesea trecutul românesc e prilej de mândrie. Chiar şi în fotbal! Să nu uităm excelenta ispravă făcută de Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu, Răducioiu şi coechipierii lor la Campionatul Mondial din America. În 1994, flăcăii aceştia de toată lauda au infirmat pronosticurile pesimiste, au învins mult apreciata Columbie, au câştigat şi în faţa echipei gazdă americane şi astfel pentru prima dată au depăşit faza grupelor. Drumul triumfător a continuat cu victoria tricolorilor în faţa campioanei mondiale, Argentina, dar apoi ghinionul ne-a luat în braţe şi la un centimetru am ratat intrarea în semifinalele mondiale. Debutul la Los Angeles a însemnat proba de foc în faţa Columiei, cea înţesată de vedete mondiale, de la zburlitul Valderama la acel bidiviu greu de ţinut în hăţuri pe numele lui Asprilla. Ei bine, pe acest mustang sud-american de nedomolit l-a îmblânzit flăcăul nostru din Maramureş, Prodan. N-a mişcat atacantul de milioane Asprilla, pentru că Daniel al nostru s-a lipit de el ca marca de scrisoare. După meci i-am aşteptat pe tricolori să le smulg câteva vorbe. Vestiarele erau păzite de nişte zdrahoni ai poliţiei din Los Angeles înalţi cât stâlpul de telegraf şi c