Emil Boc• Guvernul respecta decizia Curtii Constitutionale, dar continua batalia impotriva pensiilor si salariilor de lux • "Am discutat cu partenerii de la PSD si avem determinarea sa ducem mai departe batalia impotriva pensiilor de lux, a salariilor bugetare de lux, a abuzurilor legate de cheltuiala banului public. Cat timp voi fi prim-ministru, nu voi accepta ca acest dezmat pe ban public sa se produca in Romania", a spus Boc
Guvernul va respecta decizia Curtii Constitutionale, prin care ordonanta privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul de stat a fost declarata neconstitutionala, dar este hotarat sa duca mai departe batalia impotriva pensiilor si a salariilor de lux, a declarat premierul Emil Boc.
Acesta a aratat ca nu poate accepta un sistem nedrept si nesimtit in care salariile si pensiile depasesc cateva sute de milioane de lei vechi. "Am luat act de decizia Curtii Constitutionale. Chiar daca imi este greu sa accept si sa inteleg motivatia deciziei Curtii Constitutionale, ea va fi respectata. Asa este firesc intr-un stat de drept. Raman insa la parerea ca prin ordonanta emisa de Guvern nu am respins dreptul la munca, ci am restrans dezmatul pe banul public si cheltuiala abuziva a banului public", a spus Boc. Premierul a aratat ca stia inca de la inceput ca aceasta masura nu va fi primita cu aplauze de catre cei care vor pierde lunar sute de milioane de lei vechi prin adoptarea acestei ordonante si a aratat ca are cunostinta si de presiuni care s-au facut si se fac pentru ca o asemenea ordonanta sa nu intre niciodata in vigoare si pentru ca aceste privilegii sa ramana in Romania pentru totdeauna.
"Cei care pierd privilegii nu stau linistiti si exercita presiuni pe toate canalele pentru a bloca aparitia unui asemenea act normativ in Romania. Ii asigur ca, atata vreme cat voi fi prim-ministru, nu vor avea in mi