Cercetatorii au descoperit ca magnetismul rocilor de pe Luna provine de la fostul miez lichid al astrului care avea un puternic camp magnetic si care in timp s-a racit.
Teoria contravine opiniilor de pana acum ale cercetatorilor care credeau ca centrul Lunii a fost intotdeauna solid.
Cercetatorii de la Massachusetts Institute of Tehnology au studiat mostrele de roci aduse de astronautii din misiunea Apollo si au reusit sa descopere de unde provin urmele de magnetism care au constituit un mister inca din 1970, arata Space.com.
Campul magnetic al Pamantului se datoreaza miezului metalic, insa luna nu are aceeasi structura, motiv pentru care cercetatorii nu stiau de unde provine rezonanta magnetica a pietrelor de pe Luna.
Se pare insa ca acum 4,2 miliarde de ani Luna avea un miez lichid cu un camp magnetic mai slab decat al Pamantului.
Echipa de cercetatori a gasit dovezi care sa sprijine afirmatiile prin analiza celei mai vechi mostre de roca de pe Luna, care nu a fost afectata de impactul altor corpuri ceresti cu Luna (lucru care sterge dovezi ale campurilor magnetice vechi).
Aceasta roca este mai veche decat mostrele aduse de pe Marte sau chiar cele de pe Pamant si a fost colectata in timpul ultimei misiuni pe Luna, Apollo 17 de Harrison Smith, singurul geolog care a pasit vreodata pe Luna.
Cercetatorii au utilizat un magnetometru special pentru a studia roca si au exclus alte surse posibile ale magnetismului, cum ar fi cele ale impactului cu alte corpuri ceresti. Rezultatele au fost ca roca a stat intr-un mediu magnetic o perioada lunga de timp (milioane de ani).
Teoria in sine a miezului lichid al Lunii nu este noua, insa este una din cele mai controversate, multi cercetatori considerand ca Luna a avut intotdeauna un miez solid.
Cercetatorii au descoper
