–4 grade Celsius este temperatura prognozată pentru la noapte în staţiunile Păltiniş, Izvoarele, Bâlea Lac, Muntele Mic şi Rânca.
Din cauza aerului cald venit dinspre sud, starea pârtiilor s-a deteriorat foarte mult în ultimele zile. În multe staţiuni se schiază printre petice de noroi şi porţiuni cu gheaţă. Excepţie face Sinaia, acolo unde zăpada este îngheţată. Meteorologii anunţă că sunt şanse ca începând de diseară să ningă din nou. Doamne, ajută!
România a intrat în criză din toate punctele de vedere. Unii se iau cu mâinile de cap la fiecare ştire legată de criza economică. Alţii au probleme cu prostata. Totul se petrece pe invers în ţara asta. Schiorii au şi ei grijile lor, din moment ce nu a mai nins de ceva vreme, iar zăpada care mai este acum pe pârtii s-a transformat într-o salată din care nu lipsesc noroiul, gheaţa şi pietrele. Exact “ingredientele” pentru o ieşire pe munte perfect greţoasă.
UNICA MINUNE
Ca de obicei, Sinaia este singura staţiune care nu se înscrie în tiparul celorlalte aşezări montane de pe Valea Prahovei. Sus, în Valea Dorului, stratul de zăpadă este suficient de gros pentru a se putea schia în continuare în condiţii bune pe toate pârtiile. Săptămâna aceasta a fost una destul de agitată acolo, pentru că a avut loc Cupa Sinaia la schi alpin, competiţie dedicată juniorilor şi copiilor mici. Treaba e bună chiar şi pe Carp. Chiar foarte bună, dacă nu punem la socoteală bucata dintre Cota 1.500 şi Cota 1.400. Evitaţi Drumul de Vară!!! Pe lângă faptul că e multă gheaţă, mai sunt şi porţiuni unde nu e zăpadă. Cele mai rele condiţii sunt în Predeal, acolo unde partea superioară a Clăbucetului şi Subtelefericul pot fi trecute în categoria “accesul schiorilor, strict interzis”. Nici Poiana Braşov nu e mai brează, mai ales că la baza Masivului Postăvaru chiar a plouat. Zăpadă mai bună a rămas doar s