Fabrica de ciorapi Adesgo, unitate fruntaşă a epocii, fusese aleasă ca gazdă pentru o nouă manifestare omagială dedicată "prietenului Fidel" şi prieteniei româno-cubaneze.
Pe vremea lui Ceauşescu, ciorapii Adesgo erau făcuţi din fibră rezistentă, nu ca acum, când nu te ţin mai mult de-o seară. Cei buni, eleganţi, nu prea făceau mulţi purici în vitrine, se dădeau imediat şi dresurile astea, graţie câtorva doamne care se ocupau cu remaiatul, aveau viaţă lungă. Circula şi un banc ce evocă una dintre feţele tragicomice ale comunismului: "Pierdut ciorap Adesgo remaiat, an fabricaţie 1979. Găsitorului, recompensă la alegere: pereche tenişi de Drăgăşani purtaţi cu grijă sau şampon Larex sigilat, 6 pernuţe".
Dresurile de damă se găseau greu, aşa că femeile practicau pe scară largă... remaiatul. Atât la domiciliu, cu ajutorul unei ustensile specializate – un fel de croşetă prevăzută în plus cu un ac fin pentru tras firul aproape invizibil de mătase, cât şi în ateliere. Pentru a ţine materialul întins se folosea ca "suport" un pahar cu diametrul cât mai mare. Majoritatea cucoanelor îşi duceau dresurile la remaiat, însă după Revoluţie această meserie s-a pierdut, ca multe altele de altfel. Mai sunt câteva, dar prea puţine, care practică meseria cu frică, să nu fie prinse pentru că nu îşi declară la Fisc veniturile. Cam 1 leu perechea, atât costă să fie tras firul cu un ac special, la vechea maşină de remaiat ce, de altfel, nu se mai fabrică de mult. "înainte, ciorapii erau făcuţi din fibră rezistentă şi firele erau verticale, se remaiau uşor. Acum îs subţiri şi scumpi, parcă-s de unică folosinţă", spune o doamnă care încă se mai ocupă cu remaiatul. La doamna Maria mergea un cartier întreg, respectiv Şerban Vodă, să mai prindă un fir de mătase. "Să-ţi dai ciorapii la remaiat era un lucru obişnuit. Ca la cizmar, sau la plăpumar, sau geamgiu, sau c
