Cine nu cunoaşte şlagărul "Lalele", care te duce cu gândul la primăvară chiar şi în luna lui ianuarie? Jurnalul Naţional vă aduce parfumul florilor în plină iarnă prin vocea lui Luigi Ionescu.

Ediţia de Colecţie de luni, 19 ianuarie, vă dezvăluie o frumoasă poveste ce-l are în prim-plan pe Luigi Ionescu. Pe numele real Ludovic, cel care avea să cucerească Bucureştii cu şlagăre celebre, s-a născut la Bacău la 4 aprilie 1927. Elena Manole, sora lui Luigi Ionescu, îşi aminteşte cu nostalgie de copilărie şi de fratele său: "Mama se numea Emilia, iar tata – Silvestru Ionescu. Am locuit în vilele fabricii Letea, iar în apropiere era un teren de sport. Fratele meu a făcut toate sporturile, a fost inclusiv portarul echipei de fotbal a fabricii Letea. Acolo am copilărit noi, tata lucra la fabrică, mama era casnică. Am fost trei fraţi, Luigi, eu, Elena, şi sora noastră, Marcela. Toţi trei copiii am fost crescuţi într-o familie şi într-o armonie deplină. Tata ne-a dat educaţia, mama s-a ocupat de gospodărie".

VIBRAŢII

Luigi a fost pasionat de muzică din copilărie. "Când era mic, – îşi aduce aminte sora interpretului – la bucătărie aveam o plită cu o vergea. Iarna, când stăteam mai mult în casă, lega sfori de cuie şi fiecare metal pe care îl trecea pe lângă vergeaua aia dădea altă rezonanţă, fantastic. Eram mai mică decât el şi îmi spunea: «Vezi, acum ai senzaţia că sunt clopotele bisericii, acum că e un clinchet de la ceasuri»." După diferite improvizaţii cu rezonanţă muzicală, Luigi Ionescu a fost fascinat de pian. "Tata avea un frate care nu avea copii, locuia foarte aproape de noi, iar soţia lui lua lecţii de pian. Când mergea fratele meu în vizită la ei, mătuşii mele îi lua o oră să interpreteze o partitură, el o descifra în câteva minute. Talentul lui a fost de mic şi şi-a dorit să facă muzică. Când fratele meu era la Operetă, noi nu m