Câţiva specialişti români sunt implicaţi, de peste un an, într-o spectaculoasă aventură spaţială, un veritabil "safari” cosmic. Dotaţi cu "arme” de mare precizie, savanţii hăituiesc "o pradă” cu adevărat exotică. Ei sunt vânătorii de asteroizi.
"Seniorii” comandoului românesc de vânători spaţiali sunt câţiva savanţi care au deja în spate o carieră ştiinţifică solidă, consacrată atât pe plan naţional, cât şi internaţional. "Cadeţii” grupului sunt foarte tineri, studenţi aflaţi încă pe băncile facultăţii. Şi unii şi alţii au însă ceva în comun: pasiunea pentru astronomie şi mecanica cerească. Sunt oameni de ştiinţă cărora căile Cosmosului le sunt la fel de accesibile ca drumurile de pe Pământ. Cercetători pasionaţi, ei activează în cadrul EURONEAR (The European Near Earth Asteroids Research), un amplu program de cercetare ştiinţifică dedicat studiului asteroizilor.
Cooperare internaţională
Programul EURONEAR este susţinut de un grup internaţional de studiu compus din oameni de ştiinţă de la câteva instituţii de învăţământ superior celebre în lume: Universitatea "Catolica del Norte” din Antofagasta, Universitatea Toronto, Universitatea din Chile. Lor li se adaugă cercetători de la câteva institute internaţionale de specialite: Observatorul Armagh din Anglia, Institutul de Mecanică Cerească şi Calcul de Efemeride din Paris şi, nu în ultimul rând, Observatorul astronomic Vasile Urseanu din Bucureşti.
Coordonatorul acestui proiect internaţional este dr. Ovidiu Văduvescu, astronom de origine română care activează acum la Institutul de Astronomie al Universităţii "Catolica del Norte” – IA/UCN din Antofagasta, Chile. Posesor al "pedigree” ştiinţific remarcabil, el este o personalitate bine conturată în lumea astronomilor. La data plecării din ţară, Văduvescu făcuse deja un doctorat în astronomie. Susţinută în 1997 la Faculta