I se spune „bătrâna doamnă“, fiind cea mai veche construcţie civilă din Craiova. Istoria ei se confundă cu a oraşului, având acelaşi trecut tumultuos ca tot acest crâmpei de pământ românesc. Casa Băniei, aflată acum în renovare, este un monument de inestimabilă valoare pentru Craiova, una dintre cele mai vechi construcţii arhitectonice de acest gen din România. Dacă vrem să descoperim trecutul Casei Băniei, trebuie să facem o incursiune în istoria acestui colţ de lume. Să purcedem de la sfârşitul secolului al XV-lea, când Craiova nu era decât un sat, cu case ţărăneşti, modeste şi oameni puţini şi muncitori. La acea vreme s-au ridicat boierii Craioveşti, care, socotind bine vremurile de urgie, au găsit un loc strategic să-şi construiască loc de aşezare: pe vârful unui deal anevoios (îmblânzit între timp de ani), mărginit de un afluent al Jiului (dispărut în prezent) şi înconjurat de izvoare (secate şi ele sau zidite, de-a lungul secolelor). Aici s-au clădit Casele Craioveşti, a căror arhitectură originală a rămas însă necunoscută până astăzi din pricina numeroaselor intervenţii şi transformări. Odată cu mutarea scaunului Băniei de la Strehaia la Craiova (1491 - 1495), casa Craioveştilor a devenit şi reşedinţa banilor, iar ulterior a Marii Bănii, primul dintre Craioveşti care şi-a exercitat înalta dregătorie în noua reşedinţă fiind Barbu, fiul lui Neagoe, întemeietorul aşa-zisei „dinastii“ a Craioveştilor. Având rolul unei prefecturi pentru toate cele cinci judeţe de peste Olt, Bănia a continuat să funcţioneze aici, fără întrerupere, până la stingerea descendenţei de linie masculină a Craioveştilor, în 1535. Luptele politice interne (prezente chiar şi la acea vreme) s-au răsfrânt şi asupra vechii ctitorii a Craioveştilor, fiind incendiată şi distrusă de nenumărate ori, trecând succesiv în stăpâniri diferite. În 1699, Constantin Brâncoveanu, domnitor al Ţării Româneşti