Primii ghiocei din acest an au aparut ieri la vanzare, in zona centrala a municipiului Vaslui, in pofida ninsorii abundente care a cuprins cea mai mare parte a tarii. Culesi din padurile Bacestiului, la peste 40 de kilometri de Vaslui, ghioceii erau vanduti cu un leu buchetelul sau doi lei cosuletul, avand cautare printre vasluienii mirati de aparitia atat de devreme a acestor flori.
La fel de surprinsi s-au aratat si specialistii Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Vaslui, care pun aparitia ghioceilor in aceasta perioada pe seama modificarii climatice din ultimii ani. "Este curios cum acesti vestitori ai primaverii apar dupa o perioada indelungata de timp in care temperaturile au fost foarte scazute, mai ales in cursul noptii. In schimb, am avut un decembrie calduros fata de normalele termice pentru acea perioada, cu efect direct asupra naturii. Drept dovada, ghioceii au inflorit cu cel putin o luna mai devreme, ceea ce reprezinta inca o dovada a incalzirii globale", a declarat Corneliu Raclea, directorul APM Vaslui. Vanzatoarea ambulanta de ghiocei a spus ca florile scoase pe piata sunt culese dintr-un loc foarte retras, stiut numai de ea, undeva intr-o padure din nord-vestul judetului Vaslui.
Primii ghiocei din acest an au aparut ieri la vanzare, in zona centrala a municipiului Vaslui, in pofida ninsorii abundente care a cuprins cea mai mare parte a tarii. Culesi din padurile Bacestiului, la peste 40 de kilometri de Vaslui, ghioceii erau vanduti cu un leu buchetelul sau doi lei cosuletul, avand cautare printre vasluienii mirati de aparitia atat de devreme a acestor flori.
La fel de surprinsi s-au aratat si specialistii Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Vaslui, care pun aparitia ghioceilor in aceasta perioada pe seama modificarii climatice din ultimii ani. "Este curios cum acesti vestitori ai primaverii apar dupa o