„Gigi Chiru şi Daniel Florea au tras partidul în sus"
Preşedintele de la nivel local al Partidului Democrat-Liberal vorbeşte despre negocierile cu PSD-ul, dar şi de cele din interiorul formaţiunii politice pe care conduce, pentru şefia instituţiilor din teritoriu. Nominalizări, numiri şi nemulţumiţi - bilanţul perioadei post-alegeri.
Când începeţi negocierile cu Partidul Social Democrat?
Probabil săptămâna viitoare. Noi, aseară (n.r. - miercuri), ne-am întâlnit şi am stabilit echipa cu care vom merge la negocieri cu PSD-ul. Sunt cei patru parlamentari şi primarii şi-au desemnat şi ei un reprezentant, pe Dumitru Bocai, de la Ovidiu. Asta va fi echipa de cinci. Dacă PSD-ul va dori să fim mai mulţi sau mai puţini, putem sta de vorbă, dar protocolul prevede că din fiecare partid va fi câte o echipă de cinci, preşedintele şi încă patru, pe care îi alege preşedintele. Cred că cel mai bine este să fie cei care au voturi în spate - parlamentarii şi reprezentantul primarilor. Au fost voci care au spus că şi cei din Consiliul Judeţean, cei nouă consilieri, ar trebui să aibă un reprezentant, dar până la urmă am rămas la această formulă.
Aţi aşteptat să se întoarcă Mazăre pentru a începe negocierile?
Nu neapărat... nicăieri nu au început încă negocierile. Este firesc să aşteptăm să se numească secretarii de stat, după aceea să discutăm de deconcentrate, pentru că, până nu se lămuresc lucrurile la ministere, nici nu se pot face numiri pe judeţ.
Aţi discutat anterior primei runde de negocieri cu echipa lui Mazăre?
Nu, n-am avut întâlniri cu ei. Din ce ştiu eu, Radu Mazăre a fost plecat, deci nu aveam cum să ne vedem. Ştiu că este Mazăre, în calitate de preşedinte de organizaţie judeţeană, iar ceilalţi nu ştiu cine sunt, din echipă. Nu am avut niciun contact cu ei.
S-a stabilit în BPN să se anunţe o anumi