O, mama, dulce mama, din negura de vremi/ Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi;/ Deasupra criptei negre a sfintului mormint/ Se scutura salcimii de toamna si de vint,/ Se bat incet din ramuri, ingina glasul tau... O, mama - Mihai Eminescu Data trecuta cind am fost la mama in Germania, in iulie anul trecut, intr-una din dimineti m-am trezit ca-mi recita o poezie de Eminescu! "O, mama, dulce mama...". Mama are 85 de ani. Da, batrinii, se stie, nu prea mai au somn. Si cind nu pot dormi, urca din memoria lor formata (era sa zic: formatata) pe vechi, pe oral, adica, amintiri mai mult sau mai putin placute (cele neplacute par intotdeauna mai multe si mai bine fixate...). Printre aceste amintiri, la mama se afla la loc de frunte multe cintece nemtesti, sasesti, dar si romanesti, cintece cu text cu tot, evident, cintece si poezii invatate in cazul ei in anii treizeici la scoala... (In paranteza fie spus, o data, mama era "chinuita" de faptul ca nu-si mai amintea imnul regal in limba germana, ci doar varianta originala, in limba romana!). Cind am fost acum, de sarbatori, in micul orasel de linga Stuttgart la mama, iar am avut ocazia sa-mi notez in carnetel: un cintec sasesc, o numaratoare rimata in limba romana... "Unurile - tunurile/ Doile - oile/ Triile - miile/ Patrule - imparatule/ Cincile - opincile/ sasele - casele/ saptele - laptele/ Optule - coptule/ Nouale - ouale/ Zecele - berbecele". Desigur, o sedere mai lunga la mama se lasa, la o adica, si cu niscaiva frictiuni, o cearta, ceva, iscata pur si simplu din modul diferit de-a vedea si judeca viata, lucrurile. Ca fiica sau fiu, la un moment dat iti dai seama ca orice ai face, cu oricite bune intentii, pina la urma n-ai cum sa nu gresesti (cu si fara ghilimele) in fata parintilor, pentru simplul fapt ca functioneaza acea judecare diferita de care vorbeam. Dar acestea sint chestiuni inerente oricarei relatii supus