Nu strica sa aruncam un ochi, macar de doua ori pe mandat, pe averile demnitarilor.

Putem avea frumoase surprize daca le comparam pe cele de la intrarea cu cele de la iesirea din paine. Constati ca painea lor a fost jimbla de la cuptorul de aur! Demnitarii, se stie, sunt obligati de lege sa-si declare averile si interesele, fireste, daca nu o fac din varful buzelor ori ca sa ne binedispuna, ca actualul ministru al economiei, care declara ca avere, printre altele, chiar si un modest cont de numai 44 de euro. Oricum, in lumea aceasta cenusie, cu o economie bolnava rau de tuse convulsiva, demnitarii nostri sunt o pata de culoare vie si o speranta de mai bine. Or, la noi, inca din timpurile celelalte, mai binele a fost dusmanul benefic al binelui. Pentru ca, desi o tara saraca, Romania este condusa de o mana de oameni bogati, care cunosc bine meseria de a deveni si mai bogati. Demnitarii au cladiri si proprietati funciare cat sa construiasca o Romanie mai mica, una a lor si numai a lor. S-a umplut guvernul si parlamentul de matusi Tamara si de afaceri cu terenuri subevaluate. Gem ministerele de speculanti de terenuri si beneficiari de contracte cu statul. Avem cei mai multi oameni de succes pe cap de locuitor din estul Europei. Sunt oameni care spun ca au pornit, acum doua decenii, de la tacamuri de cantina muncitoreasca si un apartament inchiriat de la stat si au ajuns acum la tacamuri de argint, vile cu confort sporit, conturi dolofane si copii scoliti prin toata Europa. De cand se aplica legea care-i obliga pe demnitari sa-si declare averile, putini sunt cei ale caror averi sa fi ramas la acelasi nivel dupa un mandat. Demnitatile publice par sa fie o mina de aur pentru toti cei care ajung sa le detina. Indata le mai cresc o suta de buzunare, nenumarate conturi si multe etaje la casele lor de vacanta. Calitatea vietii demnitarilor a crescut incomparabil mai